Volkswagen Polo 1.2 benzina 2002 – 2009

O masina la mana a doua de care va puteti bucura mult timp

Prezentare Scurta Volkswagen Polo

Volkswagen-ul Polo este un automobil ideal pentru o familie cu doi copii. Chiar daca aparent pare o masina mica, sau ti-o imaginezi asa, sa stii ca este suficienta sa acopere pretentiile unei familii. De multe ori, o familie isi doreste o masina dintr-o clasa mai mare, dar sa fim sinceri cu noi, si sa ne intrebam de cate ori avem nevoie de un portbagaj mai mare, sau de cate ori il folosim la capacitate maxima?

Raspunsul este destul de usor, mai ales ca in calatorii mergem de cateva ori pe an, si doar atunci am avea nevoie de un portbagaj mai mare, in restul vietii automobilul este folosit pentru deplasari scurte in oras si maxim de cateva ori pe luna in afara lui. Asadar Polo este masina pe care te poti baza, in oras, in calatorii, in concedii, si chiar sa transporti obiecte de mobila mai mici sau electronice cu dimensiuni medii.

Modelul pe care l-am avut la dispozitie pentru teste, avea o dotare standard, minimala, fara inchidere centralizata, fara ABS, fara geamuri electrice si este modelul din 2006 care a primit un facelift.

Confort interior (geamuri, servo, cutie de viteza, ambreiaj, frana, semnalizare, consola centrala, volan, spatii depozitare, usi, zgomot interior, parasolar, zgomot motor)

Confortul intr-un automobil este dupa parerea mea personala cel mai important aspect! Marca Volkswagen ne ofera in general un confort bun, daca ne dorim un confort foarte bun sau unul remarcabil, trebuie sa ne gadim la o marca premium. Asadar in functie de buget si de planurile noastre putem sa alegem nivelul de confort. Desigur o marca premium, de obicei, dupa achizitie implica costuri mai mari (service, piese etc.), aici ar putea conta alegerea intre un
Volkswagen si un automobil din categoria premium.

Dar, revenind confortul oferit de Volkswagen Polo este la un nivel bun, servo-ul, volanul se manevreaza cu usurinta pentru un barbat, schimbatorul intra in treptele de viteza foarte usor (sunt unele exceptii cand masina este noua, atunci este posibil sa nu intre corespunzator in unele trepte de viteza, pentru ca nu s-a realizat rodajul).

Pedala de ambreiaj functioneaza foarte usor, nici nu se compara cu unele masini cu motor disel, la care simti bine cand schimbi vitezele. Frana este foarte fina, iar daca vrei sa franezi agresiv trebuie sa o apesi pana la fund, functioneaza foarte bine in ciuda faptului ca modelul pe care l-am testat nu avea ABS ca si dotare standard. Pedala de acceleratie functioneaza remarcabil.

In mare parte instrumentele de bord functioneaza foarte usor, si aici ma refer la butoane, maneta de semnalizare (care printr-o apasare fina corespunzatoare schimbarii de mers, va oferi 3 semnale luminoase care sunt suficiente spre exemplu in oras), maneta pentru sergatoare (are mai multe setari pentru viteza stergatoarelor, viteze care se potrivesc perfect pentru toate tipurile de vreme ploiasa), si alte instrumente de bord cum ar fi, pornirea pozitiilor si a fazei scurte, pornirea aerului conditionat, utilizarea CD player-ului etc.

Intensitatea luminoasa a led-urilor/becurilor ce ilumineaza intrumentele de bord se poate regla, de asemenea, se poate regla manual si distanta la care sa lumineze faza scurta.

In general, butoanele de pe consola centrala sunt plasate la indemana soferului, sunt cateva exceptii, dar care deranjeaza prea putin in cazul deplasarilor lungi.

Geamurile au o dimensiune foarte mare, si de aceea vizibilitatea in Volkswagen-ul Polo este foarte buna, chiar imi place mai mult decat modelul cel mai nou, la care dupa cum se poate observa s-a redus considerabil dimensiunea geamurilor.

Volanul se poate seta atat pe inaltime cat si pe adancime. Geamurile chiar daca nu sunt electrice se pot cobora cu usurinta, ridicarea lor fiind in schimb la un nivel de dificultate mediu. Volanul are o grosime mai mare, care se potriveste perfect cu orice mana, spre exemplu, la Volkswagen Lupo, este prea subtire!

Deschirea si inchiderea usilor din fata se face cu o usurinta remarcabila. Usile din spate se deschid si se inchid prea usor, riscul sa le trantesti fiind foarte mare!

Spatiile de depozitare in fata sunt mai mult decat suficiente, sunt la indemana, si permit sa depozitezi doar pet-uri de 0,5 litri, in Volkwagen Passat din generatia anului 2008, spre exemplu, poti depozita PET si cu dimensiune de 2 litri, dar trebuie sa tinem cont ca este o alta clasa.

Zgomotul interior in mers in Volkswagen Polo, comparat cu Seat Ibiza din aceeasi generatie, este mai mic, dar acest aspect se datoreaza si numarului mai mare de garnituri de la usi si nu numai, prezente in Volkswagen Polo.

Cu toate ca Volkswagen Polo dispune de geamuri mari, parasolarele au fost gandite bine, si in situatii limita, soarele nu iti intra in ochi si te orbeste temporar, cum se intampla din pacate in Volkswagen Lupo.

Motorul de 1,2 litri, cu toate ca este doar in 3 cilindrii, este silentios la relantii. Are un sunet ciudat cand nu este turat suficient si facem manevre solicitante, spre exemplu, dorim sa intoarcem masina cu spatele si manevra are loc pe o panta inclinata de 5%.

Siguranta
Din standard Volkswagen Polo are doua airbag-uri frontale, usile au grosime considerabila, iar din experientele neplacute pe care le-am avut cu alte Volkswagen-uri, pot sa va spun ca, Polo este o masina sigura, solida in care puteti avea incredere!

Consum benzina Volkswagen Polo 1.2 litri benzina
In functie de stilul de condus si de carburantul pe care l-am utilizat am obtinut un consum mediu minim de 5,88 litri si maxim de 9,62 litri. Iarna evident consumul de carburant creste si poate depasi 10 litri pentru acest motor mic de 1,2 litri, daca deplasarile sunt pe distante mici si in conditii de trafic mediu.

Desigur la carte discutam despre alte cifre, dar testele pe care le-am efectuat au totalizat peste 12.000 de km parcursi in toate conditiile de drum. Astfel, ca o medie generala de consum se situeaza pentru acesti peste 12.000 km parcursi la 7,2 litri. Nu uitati consumul depinde foarte mult si de stilul de condus!

Finisaje
Calitatea finisajelor din Polo sunt la un nivel bun pana la foarte bun. S-a acordat o atentie foarte mare instrumentelor care sunt utilizate cel mai des, volan, schimbator de viteza, carcasa consola centrala, plansa bord si usi in general. Durata de viata a finisajelor este remarcabila si dupa 200.000 km de utilizare normala se mentin aproape intacte.

Demaraj
Volkswagen Polo 1.2 litri benzina are un demaraj rezonabil, dar care scade simtitor daca in masina sunt 5 persoane. Dar daca esti singur in masina si vrei sa pornesti in forta, Polo-ul de 1,2 litri iti va oferi un nivel mediu de adrenalina.

Portbagaj-ul
Ai spune ca portbagajul Volkswagen Polo generatia 2002 – 2009 este mic, dar nu este asa, la cumparaturi de multe ori nu ai bani sa-l umplii, sigur poate sa ai unele probleme in calatorii, dar sunt minore. Porbagajul in schimb la noua generatie Polo s-a marit considerabil, Volkswagen realizand o mutare inteligenta in acest context!

Comportament Autostrada & Oras
In oras, Volkswagen-ul Polo s-a dovedit foarte agil, usor de parcat si usor de condus. Se observa ca inginerii de la Volkswagen au conceput masina in mod deosebit pentru traficul din oras. Pe autostrada viteza de 130km/h pentru Polo este o viteza la limita, in sensul ca se comporta cel mai bine la viteza 100 – 110 km/h. De ce spun ca viteza de 130 km/h este la limita, pentru ca viteza maxima este de 168 km/h pentru motorul de 1,2 litri, si este foarte aproape de aceasta.

La drum lung, in afara orasului, deci nu pe autostrada, Polo de 1,2 litri este lenes in cazul depasirilor lungi, de aceea va recomand sa va asigurati ca aveti spatiu suficient cand depasiti un TIR care ruleaza cu 80 km/h. La drumuri lungi de cca. 200 pana la 300 km, Volkswagen-ul Polo este mai confortabil decat fratele lui mai mare Passat din anul 2008, dar nu se apropie de confortul pe care il ofera o masina premium.

Am avut ocazia sa parcurg mii de km cu un VW Passat, si in final am realizat ca, cobori mult mai obosit din Passat decat din VW Polo. Desigur, nu prea cred ca VW Polo va reusi sa ofere confortul pe care il ofera o masina premium cand parcurgi drumuri lungi, nici noua generatie de VW Polo nu este comoda la drumuri lungi. De aici este evident, ca, confortul drumurilor lungi are doar pret premium!

Sistem audio standard
Sistemul audio cu CD, ofera o calitate a sunetului medie. Insa in prezent, majoritatea utilizatorilor prefera un dispozitiv cu card SD care ruleaza fisiere Mp3, sau cel putin un CD Player care poate rula fisierele mp3. Chiar si atunci in 2006 cand am inceput testele, se simtea ca lipseste ceva la sistemul audio, adica ca preferam cel putin din standard un CD player cu mp3.

Pachet tuning exterior
In pozele de mai jos, va prezint un pachet de tunnig in valoare de cca. 1300 lei, care cuprinde genti din aluminiu, si cateva ornamente arginitii, pentru oglizi, haion, si masca fata.

Preturi la mana a doua (second hand)
Cel mai mic pret pentru un VW Polo cu capacitate cilindrica de 1198 de cm3 este de 1500 euro (pret valabil in UE). Cel mai mare pret pentru VW Polo 1.2 litri pe benzina similar cu cel din teste desi nu am reusit sa gasesc unul cu dotari similare, este 9990 euro. Spre exemplu cu cca. 2500 euro putem achizitiona un VW Polo din 2002 care a fost rulat putin sub 100.000 de km, evident nu sunt multe oferte la acest pret si discutam despre modelul care nu a beneficiat de facelift.

Daca dorim sa achizitionam un VW Polo aproape nou din 2002 cu mai putin de 20.000 km, trebuie sa platim cca. 4500 euro, iar pentru unul cu facelift din 2005 care a rulat doar 23.000 km trebuie sa platim 5500 euro. Asadar daca dorim putem sa ne achizitionam un VW Polo aproape nou, 20.000 de km pentru VW Polo reprezinta foarte putin, personal aceasta masina isi face rodajul undeva pe la 60.000 km!

In final
VW Polo este o masina fiabila, cu care nu am avut probleme tehnice, sau probleme la motor. Consumul mediu al acestei masini se poate situa sub 6 litri daca conduci relaxat si distante de cel putin 15 – 20 km. Distantele scurte nu fac decat sa creasca consumul de carburant si in acest caz eu va recomand mijloacele de transport in comun, mai ales daca aveti de parcurs pana la servici sub 2 km. Sigur confortul este confort, si nimeni nu va poate opri sa mergeti cu masina personala distante mai mici de 1 km, dar atunci sa nu acuzati consumul ridicat de combustibil!

Calitatea finisajelor din interiorul lui VW Polo sunt bune pana la foarte bune, confortul la drumuri lungi lasa de dorit, insa pentru un confort sporit in acest sens cum spuneam la un moment dat trebuie sa va ganditi la o masina din clasa premium. Pe de alta parte, VW Polo se descurca mai bine in traficul din oras decat unele masini premium, dovedind ca VW Polo a fost gandit ca o masina pentru distante scurte si pentru traficul din oras. Schimbul de ulei si de filtre pentru VW Polo se situeaza intre 250 si pana 600 lei, in functie de service-ul pe care il alegem si de marca consumabilelor.

Service-ul eu l-am realizat la 15.000 km, asa cum spune si manualul de utilizare, desi sunt multe persoane care propun in special in Romania ca service-ul sa se realizeze la 10.000 km, insa daca alimentati cu un combustibil de calitate, va veti bucura de aceasta masina si dupa 300.000 de km.

Asadar este o masina la mana a doua de care va puteti bucura mult timp, dar aveti mare grija, ca incepand cu valoarea de 5700 euro puteti achizitiona o masina din clasa premium, asadar achizitia pentru VW Polo ar trebui sa se situeze pana 3000 de euro, desi si la aceasta valoare aveti multe aternative, insa nu uitati ca VW Polo are costuri mici de intretinere fata de marcile premium, iar daca va doriti o masina de oras, Polo este una dintre alegerile cele mai potrivite!

Deschirea si inchiderea usilor din fata se face cu o usurinta remarcabila. Usile din spate se deschid si se inchid prea usor, riscul sa le trantesti fiind foarte mare!

3 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.