Când a fost profesor asistent la Universitatea Princeton, Michael McAlpine a condus o echipă ce a dezvoltat o ureche bionică imprimată 3D. Acum, un profesor asociat la Universitatea din Minnesota, a tipărit în 3D un ochi bionic rudimentar – și pe viitor s-ar putea crea versiuni capabile să înlocuiască un ochi uman.
O echipă condusă de McAlpine a început cu o cupolă de sticlă, asemănătoare în dimensiune și formă cu spatele unui ochi uman. Cu ajutorul unei imprimante 3D personalizate, aceștia au adăugat dungi de cerneală ce conțin particule de argint – cerneala a fost uscată cu succes, iar în cele din urmă, deasupra acestei baze de cerneală a fost adăugat un strat imprimat dintr-un polimer semiconductor.
Astfel, a rezultat o serie de fotodiode tipărite 3D, capabile să transforme lumina într-un curent electric cu o eficiență de 25%. Echipa lui McAlpine intenționează acum să sporească această eficiență și să încorporeze mai multe fotodiode într-o singură cupolă. Totuși se crede că, tehnologia ar putea fi utilizată pentru a crea un ochi bionic complet funcțional, care ar restabili vederea prin stimularea nervului optic ca răspuns la lumina percepută.
În plus, oamenii de știință caută modalități de imprimare a fotodiodelor pe un material semisferic moale, care ar putea fi implantat chirurgical în spatele ochiului existent al pacientului, care ar înlocui retina.
O lucrare privind cercetarea poate fi găsită în revista Advanced Materials, în timp ce procesul de imprimare 3D poate fi văzut în videoclipul de mai jos.
Sursa: newatlas.com
Lasă un răspuns