Data trecută am prezentat un apartament din Rusia, însă azi o să ma opresc în Ucraina, mai precis în Dnepropetrovsk. Aici o familie a apelat la designerul ucrainian SVOYA Studio care a schimbat complet înfățișare apartamentului, însă a optat să păstreze câteva articole din vechea moștenire.
SVOYA Studio a îndeplinit dorința clientului creând o atmosferă modernă și confortabilă. Bucătăria este în același timp și cameră de zi unde poți urmări relaxat un film. Elementele care decorează bucătăria sunt în mare parte unice (corpurile de iluminat, decorarea pereților etc.), însă aerul condiționat din bucătărie este ca o nucă în perete, nu se potrivește de nicio culoare cu designul modern și totuși luxos.
Odată ajunși într-unul dintre dormitoare sunt întâmpinați de lumina indirectă, dar și de câteva „animale” sculptate în lemn a căror „umbră” este lumină! Trebuie să recunosc că ideea pare a fi unică. Sursa.
Lasă un răspuns