Am decis să răspundem provocării lansate de domnul ministru Remus Pricopie și să ne implicăm în acest proiect educațional extrem de important pentru viitorul României. De anul acesta EduTeca merge la școală! Pornim cu manualul digital pentru “Comunicare în limba română”, clasa a II-a.
Experiența noastră
În Statele Unite, încă de acum 2 ani erau publicate cu mare tam-tam primele cărți interactive de către marile edituri de acolo. Experiența Ascendia în ceea ce privește manualele digitale interactive începe tot de acum 2 ani, compania noastră publicând pe platforma iTunes de la Apple primul manual digital iBook Textbook din România i al 7-lea din lume. Ne mândrim cu acest lucru, peste 25.000 de utilizatori specilizati folosesc deja soluția noastră, numele Ascendia Design fiind la loc de cinste imediat dupa McGraw-Hill, Pearson Education și Houghton Mifflin Harcourt, giganti care au publicat fiecare câte 2 astfel de manuale înaintea noastră.
Ascendia, prin brandul educațional EduTeca,produce și comercializează produse de tip eLearning pe segmentul de vârstă 3-7 ani, de mai bine de 3 ani.
Începând cu 2014 am hotărât să oferim produse și pentru zona de vârstă imediat superioară (7-11 ani), aducând pe piață viziunea noastră asupra a ceea ce ar trebui să fie un manual digital.
Capitolul de manual publicat astăzi reprezintă o demonstrare a conceptului propus de noi.
Acces
Folosind tehnologie de ultimă oră, manualele digitale produse sub brandul EduTeca se pot accesa de pe orice dispozitiv (smartphone, tabletă, pc, mac, smart tv) dotat cu orice sistem de operare, fie el Windows, Linux, Mac OS, iOS, Android.
Manualele îmbină varii tipuri de resurse educaționale (text, poză, audio, video, interactiv) pentru a oferi copilului o variantă mult îmbunătățită a clasicelor manuale tipărite. Astfel procesul de învățareeste eficientizat incontestabil.
Pedagogie
La elaborarea manualelor digitale participă specialiști din varii domenii: pedagogi, traineri, instructional designeri, programatori, graficieni, etc. Procesul de elaborare a unui manual digital este mult diferit de cel de elaborare a unui manual clasic tipărit. Echipa de dezvoltare este mult mai numeroasă,timpul de dezvoltare este lung și procesul de lucru este unul complex.
Un mare element de noutate este prezența așa numitului avatar elearning, un tutore virtual ce apare peste tot în manualul digital. El însoțeste copilul atunci când acesta parcurge conținutul, îi spune ce are de făcut, il ajută în fața provocărilor, iar la final îl felicită și îl îndrumă către urmatoarea aventură.
Fiecare text literar este însoțit de o scurtă scenetă animată care are rolul de a stârni curiozitatea copilului. Urmeaza apoi exerciții pentru deprinderea cunoștințelor aferente textului: identificare structură, cuvinte sau expresii noi, intrigă, morală, rezumat și altele.
În mod natural copilul este atras către învățare prin jocuri interactive pline de sunet și culoare.Interactivitatea intensă și transformarea obiectivelor în jocuri facilitează memorarea și întelegerea unor concepte abstracte.
Articole asemănătoare:
Nu sunt articole similare
Lasă un răspuns