Tesla deține în prezent peste 5000 de puncte de încărcare pentru vehiculele electrice

Rețeaua Tesla cu încărcătoare super-rapide a crescut cu 25% în ultimile trei luni, depășind astăzi peste 5000 de locații.

În cadrul programului Destination Charging, Tesla oferă primele două încărcătoare gratis sau la un cost foarte redus, atâta timp cât acestea sunt instalate într-un „loc vizibil sau convenabil“. Hoteluri, restaurante, centre comerciale și stațiuni care participă la program trebuie să acopere costurile cu energia electrică, iar Tesla va include afacerile respective pe harta cu încărcătoare disponibile în cadrul unei călători.

În acest fel, companiile pot găzdui clienții Tesla care sunt interesați să-și încarce mașinile lor electrice, iar astfel compania Tesla își extinde infrastructura cu încărcătoare într-un mod inteligent.

După cum puteți vedea, continentul european este cel mai responsabil pentru creșterea recentă. Pentru că, rețeaua de încărcătoare are o vechime de doar un an, timp în care a cunoscut o creștere puternică.

La prezentarea Model-ului 3 de anul trecut, CEO Elon Musk a anunțat că Tesla plănuiește să dubleze numărul de „Superchargere” la 7000 de unități, și să atingă 15.000 de unități la sfârșitul lui 2017. Se pare că, Tesla va atinge acest țel pentru că, în prezent deține peste 5500 de încărcătoare super-rapide!

Sursa: electrek.co

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.