Dintotdeauna mi-a plăcut să practic mai multe sporturi.
Însă, uneori mă simt fără putere, fără vlagă. Și atunci prefer să i-au câteva suplimente pentru a mă susține fizic, dar cred că și moral.
Am testat Spirulină cu extract total de Cătină de la compania Hofigal Export – Import SA. Produsul este sub formă de comprimate și conține 500 mg biomasa Spirulină, 354 mg extract uscat de Cătină, hidroxipropilmeticeluloză, polivinilpirolidonă K30, stearat de magneziu și amidon.
La început am testat o cantitate mică, adică o pastilă pe zi, și nu am avut niciun rezultat. Ulterior am testat 2 comprimate dimineață și 2 înainte de antrenament. Producătorul recomandă 2 pastile de 3 ori pe zi sau chiar de 5 ori pe zi dacă efortul fizic este susținut.
Oricum, după două pastile, nu mai este necesar să mânaci la fel ca înainte, deci vei ingurgita mai puțin și vei avea mai multă energie. Subiectiv, nivelul de energie crește cu 20%.
Gustul pastilelor nu este așa de plăcut, de aceea recomand să le înghițiți repede cu cel puțin un pahar de apă.
Așadar, dacă faceți efort fizic ori intelectual, vă propun spirulină (în principiu de orice producator), însă în cântați mici nu are efect!
Pe de altă parte, pentru un rezultat mai bun, vă propun să alternați suplimentele, să le schimbați pentru că, organismul se obișnuiește cu ele!
Lasă un răspuns