Pentru un anumit număr din cazuri, tentativa de suicid are un caracter manipulator, fiind utilizată drept o formă de șantaj. Însă această categorie nu are de cele mai multe ori nici intenția și nici curajul de a îndeplini actul până la capăt.
O treime dintre sinucigași sunt cei denumiți drept „tehnici”. Aceștia caută medicamentele cele mai eficiente, se interesează de cantitatea necesară, efectuează cercetări amănunțite. Ei reprezintă grupul celor care suferă de probleme de personalitate, de vulnerabilitate genetică, peste care se suprapun problemele existențiale.
Celelalte două treimi sunt formate din tinerii pentru care gestul ca atare reprezintă o pură semnificație, o declarație, un simbol al stării lor morbide din acel moment. Lor le lipsește suportul psihologic, iar la ei tentativa este o descărcare impulsivă a stării negative, prin gestul însuși.
În linii generale, până la realizarea efectivă a actului final, există câteva etape. Mai întâi își face apariția un motiv mai mult sau mai puțin întemeiat, se caută o soluție, iar ca ultim gest de rezolvare în lipsa unei soluții apare ideea, dorința de sinucidere. Apoi urmează amenințările subconștientului cu suicidul. Dacă dilema nu a fost rezolvată teoretic, un penultim pas este tentativa de suicid, adică aplicarea practică a amenințării din subconștient. Ultimul pas este reprezentat de către realizarea efectivă a sinuciderii, adică moartea.
În destule cazuri, penultimul pas nu a fost realizat cu succes, sinucigașii reușind să fie salvați de către medici, iar în alte cazuri au fost văzuți și opriți de către membrii ai anturajului. Însă oricare ar fi motivația și semnificația tentativei de suicid, adolescentul – la fel ca oricare alt om indiferent de vârstă – trebuie considerat și privit drept o persoană ce a ajuns într-un moment delicat în viața căruia nu-i poate face față cu succes, iar gestul său trebuie interpretat drept un strigăt de ajutor.
Lasă un răspuns