Serviciile de concierge sunt gândite să te relaxeze fără să miști un deget!

Exclusive Bucharest VIP Concierge este una dintre primele agenții de înaltă clasă din România, care a lansat de puțin timp servicii leisure premium pentru consumatorii de lux din străinătate aflați în vizită în București. În rândurile care urmează, o să vorbesc cu doamna Doina MD Tecu, General Manager la Exclusive Bucharest despre serviciile de concierge și nu numai.

Dorel Puchianu: În primul rând, o să vă rog să vă prezentați și să ne spuneți cum ați pornit ideea serviciilor de concierge?

Doina MD Tecu: Așa cum am fost prezentată în introducerea de mai sus, sunt General Manager și asociat în afacerea Exclusive Bucharest VIP Concierge. Am lansat acest proiect în octombrie 2014 plecând de la o idee pe care am avut-o în urmă cu 3 ani. În ultimii 10 ani m-am ocupat de organizare de evenimente corporate și am întâmpinat de foarte multe ori probleme în a gestiona cu succes situații apărute datorită calității serviciilor și a constrângerilor bugetare. Din acest motiv ne-am propus să construim un business care să ofere doar servicii cu un standard garantat de calitate la un preț corect pe segmentul „targetat”.

Dorel P.: Ce înseamnă servicii de concierge?

Doina MD T.: Cuvântul concierge are diverse sensuri în funcție de industria în care îl întâlnim. Pentru noi concierge înseamnă „life management”. Mai exact oferim servicii personalizate în funcție de nevoile și dorințele oaspeților noștri, construind experiente în România pentru persoanele care vin aici în vacanță sau interes de afaceri. De la momentul sosirii și până la momentul plecării oaspeților noștri ei beneficiază de asistență non-stop. Serviciile oferite pot varia de la recomandări și rezervări restaurant, vip acces în cluburi și evenimente, închiriere de vile, mașini și zboruri private. De asemenea, vânătoare pe domenii private, vizitarea de obiective turistice sau podgorii, crame și orice experienta interesantă poate să ofere România.

Dorel P.: Care este portretul clientului care poate apela la aceste servicii de lux și care sunt prețurile acestora?

Doina MD T.: Persoanele care apelează la astfel de servicii sunt în primul rând persoane foarte ocupate, active, cu venituri mari, care doresc să își folosească timpul la maxim, să descopere și exploreze lucruri noi.

Dorel P.: Cum intenționați să promovați aceste servicii?

Doina MD T.: În urma analizelor de piață efectuate am decis sa ne promovam on-line în țările vizate și prin reprezentanții locali. Din acest motiv deținem un website și canale social media pentru promovarea on-line, iar persoanele care ne reprezintă extern ne recomandă posibililor clienți. De asemenea, participam anual la târguri internaționale de turism unde interacționam cu diverse agenții similare și tour operatori.

Dorel P.: Prin deschiderea celor cinci birouri internaționale în Marea Britanie, Dubai, Italia, Spania și Austria, intenționați să vindeți mai multe servicii în România sau să extindeți aceste servicii și în străinătate?

Doina MD T.: Intenția noastră este să ne promovam în aceste țări pentru a genera vânzări în țara de origine. Pe viitor în funcție de rezultatele și feedbackul obținut vom putea lua în considerare și o extindere spre extern.

Dorel P.: O să vă rog să ne descrieți pe scurt ce presupune un serviciu VIP Concerts?

Doina MD T.: Serviciul VIP Concerts este adresat în primul rând celor care doresc să participe la un eveniment la care să dețină un bilet în zona VIP, acces VIP și acces „Backstage”. De asemenea, acest serviciu se adresează și companiilor organizatoare de evenimente pentru artiștii cu nevoi speciale. Private Jet, Protocol VIP în aeroport, rezervării hotel și pază, bucătar privat, asistent personal și „commissioner”.

Dorel P.: Cum se desfășoară un „Hunting Parties”?

Doina MD T.:  Serviciile de vânătoare se desfășoară pe domenii private, iar participanții vor fi însoțiți de persoane specializate pe toată durata șederii. În funcție de tipul de vânat dorit, pasionații de vânătoare doresc să aibă posibilitatea să poată vâna trofee, de asemenea acomodarea și transportul, petrecerea de după încheierea partidei de vânătoare sunt elemente atent personalizate.

Dorel P.: Serviciile Corporate Concierge, au rol de a crește retenția angajaților în firmele ce activează? Adică pentru un antreprenor care oferă un astfel de cadou pentru angajații lui – îi vor face pe aceștia din urmă să se gândească de două ori când își pun demisia pe masă?

Doina MD T.: Dacă ne referim la Corporate Incentives, pot răspunde afirmativ la întrebarea dvs. Scopul acestor activități sunt de motivare, de recunoaștere și apreciere a angajaților. Din solicitările primite pot spune că activitățile alese sunt cele cu caracter unic. Angajatorul dorește sa ofere „once in a lifetime experience” persoanelor participante. Ultima parte a întrebării dvs. ține de furnizarea unor date privind retenția angajaților la care nu avem acces.

Dorel P.: Ne puteți prezenta câteva concluzii ale clienților străini despre România, care v-au trecut pragul companiei?

Doina MD T.: Oaspeții noștri sunt adesea surprinși de București datorită mărimii orașului, locațiilor și vieții de noapte. Pot afirma că formele de „entertainment” pe care le experimentează sunt mult peste așteptările avute.

Dorel P.: Vă mulțumesc pentru timpul acordat și vă doresc mult succes!

Doina MD T.: Vă mulțumesc!

piscina_lux shampanie limuzina relaxare