Schizofrenia crește cu 250% riscul de a face demență

Persoanele care suferă de o psihoză gravă precum schizofrenia prezintă un risc mult mai mare de a se îmbolnăvi și de demență, susțin ultimele cercetări ale specialiștilor.

Publicat în „Psychological Medicine”, acest studiu a fost elaborat de o echipă condusă de Dr. Jean Stafford și a inclus nu mai puțin de 13 milioane de subiecți aflați în 9 țări diferite. Rezultatele au indicat faptul că indiferent la ce vârstă a debutat o anumită formă de psihoză, riscul de a apărea ulterior o formă de demență este mult mai ridicat decât în cazul persoanelor care nu au dezvoltat o maladie psihică. Totodată, Dr. Vasiliki Orgeta a ajuns la concluzia că și tulburarea de stres post-traumatica (prescurtata PTSD) sau depresia pot favoriza apariția demenței mai târziu în viata, însa psihozele precum schizofrenia sunt cele mai periculoase, întrucât ele au cea mai mare asociere din punct de vedere patologic cu demențele.

Dr. Orgeta crede ca psihozele determina apariția unor alte probleme de sănătate precum obezitatea sau disfuncții cardiace, care cresc riscul apariției demențelor, în special atunci când sunt asociate cu o dietă sărăcăcioasa, fumatul sau drogurile. Însă deocamdată cercetătorii nu au reușit să stabilească dacă tratamentul standard pentru psihoze ar scădea riscul apariției dementelor. Totuși, se pare ca și aici se aplica vechiul proverb „rău la rău trage”.

Specialiștii care au participat la acest studiu extensiv au fost sponsorizați de NIHR University College London Hospitals Biomedical Research Centre.

Sursa.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.