Într-o societate caracterizată de nesiguranță și violentă, în această epocă post-modernă ce generează boala culturală, alienare spirituală, blazare, resemnare, apatie și egofilie, dezvoltarea de comportamente aberante este în continuă creștere, întrucât reprezintă cea mai răspândită metoda de adaptare a însului contemporan la ceea ce psihologii au definit drept maladia mileniului trei.
În această perioadă de grave frământări pe multiple planuri, se mai poate echilibra comportamentul individual cu nevoile publice?
Se mai pot afirma criteriile sănătoase ale liberului arbitru, capacitatea de a distinge binele de rău și de a-l alege în mod voluntar, conștient și asumat, indiferent de consecințe?
Se mai pot stabili ierarhiile normative, etice și juridice care ar trebui să guverneze relațiile interpersonale ale indivizilor?
Se mai poate gestiona pluralismul normativ și cotidian, se mai poate aduce societatea pe linia fireasca de plutire?
Care ar putea fi drumul drept, calea rezonabilă de urmat pentru a evita riscurile cu care acest univers distorsionat ne amenință?
Cum ne putem feri de deviațiile pe care această realitate hidoasă, contorsionată și maladivă le prezintă față de toți cetățenii?
Cum putem evita patologicul în toate formele sale într-o lume care îl cultivă zilnic și încearcă să îl impună aproape asemenea unei virtuți?
Pentru realizarea acestor deziderate nu este neapărat nevoie să fii un maestru spiritual sau vreun guru inițiat în doctrine ezoterice, ci este suficient să privești cu atenție și obiectivitate în jur, să tragi concluziile corecte referitoare la evenimentele ce au loc, și să încerci să eviți capcanele prezente la fiecare pas, în special cele din mass-media.
Generația actuală a fost educată în așa măsură încât îi este greu să distingă între o realitate creată artificial și una echilibrată și caracterizată de verticalitate, întrucât aceasta din urmă tinde tot mai mult să se estompeze, strivită fiind de tăvălugul social reprezentat de paleta de acțiuni efectuate de artizanii manipulării, care încearcă prin toate mijloacele posibile să facă prozeliți pentru noua ordine mondială pe care doresc să o impună.
Trebuie contestate așadar nu doar acțiunile mass-mediei, ci și generația în fața căreia ele s-au impus, generație care acceptă orice aberații la fel cum un organism bolnav acceptă indiscriminativ morfina.
Este de remarcat existența unei monstruoase interferențe între spiritul capitalismului american promovat de către presă – care se remarcă prin agresivitate, lăcomie, exploatare și dominare; și balcanismul mentalității autohtone – care reprezintă un melanj de prostie, conformism, superficialitate și perversa permeabilitate.
Neil Postman, în „Ne acuzăm până la moarte” spunea vizavi de impactul mass-mediei asupra individului: „Televiziunea e pe cale de a ne transforma cultura într-o imensă arenă pentru show-business, prezentând fiecare tematică abordată drept un simplu și ieftin divertisment.”
Televiziunea oferă modele ontologice comerciale, impunând aceste modele printr-o pluralitate de mesaje, uneori subliminale, pe care tinerii le înghit relativ ușor și rapid, dată fiind lipsa lor de experiență și absența unor alternative sănătoase, iar judecățile lor de valoare, nebeneficiind de un substrat consistent de doză critică, sfârșesc prin a se conforma parametrilor unor judecăți diferite.
Concret spus, pe ecranul televizorului – și de mulți ani încoace și pe cel al monitorului – se conturează o anumită realitate, se prezintă un anumit tip de comportament, iar tinerii îl adoptă rapid drept model behavioristic, trăgând în mod facil și eronat concluzia că acesta reprezintă standardul firesc conform căruia și ei trebuie să se adapteze, imitându-l fără discernământ.
Această generație tânără sfârșește astfel prin a deveni produsul final al unei monade mass-media artificiale, ce exploatează tendințele de popcorn-izare a societății și profită de spiritul de turmă al unei generații tinere și credule, modelându-i astfel conduita și prelucrându-i mentalitatea, în scopul de a-i ralia la standardele occidentale.
Tinerilor din ziua de azi – mă refer aici la liceeni și marea majoritate a studenților – le scapă dimensiunea metafizică a vieții, conceptualizarea fiecărui act existențial.
Psihicul lor a fost desacralizat, despiritualizat, indoctrinat și îndobitocit de „cultura” promovată de către mass-media, ce include manele, rap și hip-hop în prima perioadă, scandaluri și senzaționaliste de joasă speță, toate acestea ducând la apariția (la adolescenți și nu numai) unor trăsături de caracter precum consumerism, oportunism, arivism, parvenism, materialism, superficialitate, iresponsabilitate, indolența, delir de grandoare etc.
Societatea românească contemporană, și în special tinerii, suferă de ceea ce filozoful Constantin Noica definea drept „horetita” – lipsa determinanților stabili, a modelelor axiologice sănătoase care ar trebui cultivate în mediul educațional în orice societate rațională și civilizată.
La ora actuală, nu mai avem un criteriu al valorii, ci ne rezumăm la a accepta orice element nou și diferit, fiindu-ne încălcată în mod subtil ideea ca acest lucru ne face speciali, ne pune în rând cu lumea, și ne elevează la standard european.
Ce se întâmplă de fapt este că respectivele influențe astfel promovate reușesc să trebuiască anumite suflete slabe cu cimentul iluziilor, adolescenții suferind astfel de o criză de identitate grație cărora se află într-o stare de confuzie accentuată și privați fiind de o educație echilibrată centrată pe valori autentice, se complac într-o situație în care sunt forțați să accepte un statut ieftin, devenind marionete spălate pe creier ce formează o generație bolnavă, o enclavă patologizată cu statut regretabil.
Conform standardului de normalitate impus de către aceste influențe, o astfel de persoană este un ins normal, ba chiar „cool”, apare ca un model pentru anturaj, și continuă astfel cercul vicios, făcând noi și noi victime.
El însă nu este de fapt decât un maldar de aparențe, fragil și prefabricat, aparențe lipite de structura personalității sale din încercarea de a le face să se confunde cu ea, care odată ce dispar, esența se sfârmă și omul devine un veritabil alienat, lipsit de conștiință, caracter, identitate sau sens.
Astfel se explică lipsa autenticității, a substanței și a valorii pe care o au marea majoritatea persoanelor din ziua de azi, iar acest fapt clarifică și prezența unor dereglări de conduită și direcție din partea acestor victime ale unui sistem de propagandă manipulativ.
Filozoful Bertrand Russel susținea: „O persoană de sub 30 de ani, care nu este un revoluționar, deși cunoaște ordinea socială existentă, este un om inferior.”
Scriitorul Andre Malraux continuă la modul și mai drastic, criticând aspru și acid influențele nefaste pe care în special americanii le propagă în lume și cu care infectează Europa: „Civilizația americană este dementă, iar influențele distructive pe care ea le aduce cu sine vor dăuna grav tuturor celor ce vor fi expuși lor în următorii ani.”
Psihiatrul american Morgan Scott Peck scria: „Dacă nu reușim să domesticim capitalismul, cu tot ceea ce implică el în special pe plan psiho-moral și educativ, noi, ca societate capitalistă, suntem sortiți unei catastrofe, unui deces spiritual.”
Marele Carl Gustav Jung – nume ce nu mai are nevoie de introducere – afirma: „Cam o treime din pacienții ce vin la mine nu suferă de o nevroză clar definibilă, cât mai degrabă de lipsa de sens și de scop în viață.
Nu m-aș împotrivi dacă această formă de afecțiune, necatalogată oficial în tratate, manuale și studii clinice de specialitate, ar fi considerată drept maladia semiuniversală a finalului de secol XX.”
În ce măsură o civilizație poate exista fără valori?
Când valorile spirituale mor, ele sunt înlocuite de valori materiale ce reprezintă un surogat ieftin: sexualitate excesivă, de multe ori deviată și patologica, consum de droguri, violențe complet nejustificate care abundă peste tot în diferite forme, interes centrat exclusiv pe obținerea bunăstării materiale prin orice mijloace, plus narcisism exagerat, combinat cu o falsă percepție asupra propriei persoane.
Un om sănătos nu poate rezista într-o astfel de lume sacalică, dezumanizată, într-o societate a interesului, a egoismului fioros, care face tot posibilul să îl devoreze și să îl aneantizeze.
Omul sănătos este cel călăuzit de valori spirituale precum cinstea, demnitatea, onestitatea, noblețea, onoarea, respectul față de viață și empatia față de semeni, toate acestea conducând la elevare spirituală în opoziție cu degradarea la care s-a ajuns astăzi, la o înțelegere profundă a vieții, a bucuriei de a trăi, și a găsirii unui sens, unui scop acestei existențe, aflarea unui rost pe lume, în opoziție cu imbecilizarea, deteriorarea, nimicnicia și ramolismentul sano-genetico-moral prezent la ora actuală în sânul națiunii, în mentalitatea populației.
Aș dori, în final, să închei cu o concluzie drastică trasă de către prietena mea: „Știi care e problema prea multor oameni din ziua de azi, și în special a tinerilor? Nu mai au nimic sfânt.
Au în schimb întipărită pe fizionomie acea expresie de beatitudine specifica debililor, a semi-oligofrenilor care nu-și dau bine seama pe ce lume trăiesc, același rânjet tamp, știrb și neghiob, lipsit de o justificare veridică.
‘Cultura’ și ‘inteligența’ cu care le-a fost infestat creierul se rezumă la tot ce a fost fast-food-izat, degradat și pervertit în marasmul putred reprezentat de realitatea acestui debut de mileniu 3, la toate maimuțărelile mizerabile împroșcate în toate direcțiile de către aparatul de propaganda reprezentat de TV și Internet.
Nu mai știu decât să râdă ca niște întârziați la cighid de tot și de toate, și ceea ce e și mai grav e că de multe ori râd de lucruri de care ar trebui mai degrabă să plângă, întrucât nu le pot resimți substratul intim.
Incapabili de a fi creativi, reprezentând infinit mai puțin decât au potențialul de a fi, schilodiți de influențele nefaste cărora le-au fost expuși într-o lume bolnavă ce le-a fost din start ostilă, ei nu au simțul măsurii în nimic, sunt amorali nu doar din punct de vedere social, ci și din punct de vedere uman și existențial, metafizic chiar.”
Articol scris de Ionuț Botez
Lasă un răspuns