Piața rezidențială crește!

piata_rezidentiala

Echipa DezvoltatorImobiliar.ro a luat legătura cu reprezentanții unora dintre cei mai importanți dezvoltatori de locuințe din România și vă prezintă planurile acestora pentru 2014.

Militari Residence – încă 1.600 de apartamente noi până în primăvara lui 2014!

Potrivit directorului de marketing de la Militari Residence, Radu Teleman, în acest complex se vor mai construi încă 1.600 de apartamente noi, până la sfârșitul primăverii anului 2014, cel mai mare număr de locuințe noi anunțat de către vreun dezvoltator imobiliar din România. Media de vânzări în acest complex s-a încadrat anul trecut între 60 și 80 de unități locative pe lună.

Adama – vânzări mai mari cu 25% în 2013, alte proiecte pentru 2014

Alina Necula, director vânzări & marketing Adama Group, declară că în 2013 s-a înregistrat o creștere a vânzărilor cu aproximativ 25 % față de anul anterior. Pentru anul acesta, Adama promite finalizarea proiectului Copou Bellevue din Iași, dar și analizarea pieței imobiliare din București în vederea unui nou proiect.

New City Residence – peste 100 de apartamente vândute în 2013, un bloc nou în construcție

Elena Nistor, director vânzari New City Residence, afirmă că anul trecut s-au vândut 60 de apartamente noi în ansamblul rezidențial din Fundeni și 40 de apartamente noi în ansamblul rezidențial din Moșilor.

Pentru că vânzările au mers bine, investitorii au demarat un noi proiect în Vitan, ce va fi finalizat până în aprilie 2014. Este vorba despre un bloc cu 60 de apartamente: garsoniere, apartamente cu 2 camere și apartamente cu 3 camere, iar prețul va fi de aproximativ 1.250 €/ mp.

Private Broker – 60 de case noi vândute în 2013 în ansamblurile Good Residence, 100 în construcție anul acesta

În cele mai mari ansambluri rezidențiale de case noi din nordul Bucureștiului, Good Residence, s-au vândut 60 de locuințe în 2013, iar pentru anul curent dezvoltatorul va mai construi alte 100 de case.

„Interesul clienților pentru ansamblurile Good Residence este foarte mare, dovadă fiind numărul mare de case pe care le-am vândut. De aceea, în 2014 se vor mai construi 100 de locuințe, pe care suntem siguri că le vom vinde în întregime tot anul acesta”, a declarat Robert Sîrbu, reprezentantul agenției imobiliare Private Broker, cea care se ocupă cu vânzările din complexurile de case noi Good Residence.

S.C. Hera Rovanieni anunță un nou bloc apartamente

Dezvoltatorul ansamblului Hera Residence a anunțat demararea unui nou proiect rezidențial în zona Prelungirea Ghencea, în apropiere de viitoarea stație de metrou Râul Doamnei. Finalizarea construirii blocului de 30 de apartamente noi (garsoniere și apartamente 2 camere) este programată tot pentru 2014.

S.C Dac Antrepriza Construcții

Oana Crăciunescu, asociat DAC Antrepriza Construcții, a declarat că a vândut 6 din cele 14 apartamente noi din ansamblul rezidențial Shine Residence 2 și că sunt demarate negocieri pentru încă 2 apartamente noi.

Ansamblurile din Sudul Bucurestiului, ritm excelent de vânzări în 2013, speranțe pentru rezultate la fel de bune și în 2014

Confort Urban Residence Rahova, Apollo Residence, Brown Residence sunt cateva dintre ansamblurile rezidențiale din zona de Sud a Bucureștiului care au înregistrat rezultate excelente în vânzări în anul 2013, iar, în ce privește anul 2014, investitorii sunt optimiști.

Apollo Residence și Brown Residence au vândut 250 și, respectiv, 150 de apartamente noi și au anunțat pentru anul 2014 finalizarea a 350 de apartamente noi în Apollo Residence și 130 de apartamente noi în Brown Residence.
Ansamblul rezidențial Confort Urban Residence Rahova a vândut 350 de apartamente în 2013, iar investitorii au anunțat ca până la începutul lui 2015 numărul total de locuințe din complex va ajunge la 1.200.

Opus Land Development mizează pe ridicarea a încă 450 de locuințe în Cosmopolis

Investitorii de la Opus Land Development vor ca anul acesta să construiască încă 450 de apartamente noi în complexul rezidențial Cosmopolis. În Cosmopolis, anul trecut s-au vândut 260 de apartamente noi și s-au închiriat alte 70.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.