Mă întreb ce face statul, dacă brusc 1,6 milioane de persoane vor fi date afară din casă? Și oare băncile dorm liniștite? Până una alta mai jos găsim un articol interesant, scris de domnul avocat Marius Coltuc.
In luna august 2014 au aparut urmatoarele comunicate din partea bancilor:
-Volksbank a finalizat vânzarea, către un consorţiu de investitori străini, a unui pachet de 3.566 de credite ipotecare neperformante ale băncii, în valoare de 495 de milioane de euro, portofoliul de credite neperformante fiind astfel redus sub 8%.
-BCR a semnat in iulie o tranzactie de 1 miliard de lei pentru vanzarea unui pachet de credite neperformante, acordate companiilor si garantate, in principal firme debitoare in insolventa sau executare silita, catre un consortiu de investitori straini si linii de finantare disponibile aferente.
Si lista poate continua.
Sunt vizate peste 1,6 milioane de persoane.
Ce putem face?
Stim cu totii ca, in momentul declansarii scadentei anticipate, este doar un pas pana la inceperea executarii silite si tragedia survine in momentul in care exista o ipoteca instituita pe imobilul pe care il detine persoana in cauza, iar executarea silita se efectueaza pe acest imobil.
Multe persoane nu stiu ca atunci cand au semnat un contract de credit, de fapt, au semnat un angajament variabil in detrimentul acestora si in favoarea bancii, cum ar fi modificarea dobanzii de referinta, aplicarea unor comisioane, cum ar fi cel de risc, de gestiune sau administrare ce, in fapt, duceau la o dobanda ascunsa crescuta, astfel datoria debitorului crescand de la luna la luna.
Salvarea vine din clauzele abuzive
Toate aceste clauze abuzive, cum sunt ele determinate de legea 193/2000 modificata in 2013, duc intr-un final, daca actiunea este facuta corespunzator, la o anulare cel putin partiala a actelor de executare silita, iar daca actele de executare sunt lovite de nulitate absoluta, pot duce chiar la o redobandire a unui imobil pierdut in cadrul procedurii executionale.
Un element extrem de important pe care trebuie sa il aiba in vedere cei executati se refera la cercetarea amanuntita a incuviintarii executarii silite, care poate fi dispusa, sub sanctiunea nulitatii absolute, doar de catre instanta de executare.
In noul cod de procedura civila, instanta de executare se refera la cea din circumscriptia locului unde isi are sediul executorul judecatoresc, raportat la prima instanta in grad, judecatoria. Daca aceasta incuviintare este luata de la o alta judecatorie, atunci executarea silita este nula absolut si toate actele sunt anulate de instanta de judecata investita cu solutionarea contestatiei la executare.
De observat ar fi incheierea de incuviintare a executarii prin prisma incuviintarii la executare atat a debitului ce emana din titlul executoriu, cat si a cheltuielilor de executare. Daca cheltuielile de executare nu sunt cuprinse in mod specific in cadrul incheierii judecatoresti, atunci prin actiunea contestatiei la executare, procesele verbale de stabilire a cheltuielilor pot fi anulate integral.
Trebuie sa avem in vedere faptul ca, prin raportare la dispozitiile codului de procedura, atunci cand titlul executoriu nu emana de la o instanta de judecata, pot fi facute aparari si critici ale titlului executoriu in sensul contestarii exigiblitatii si certitudinii creantei.
Un contract de credit la care avem calculate dobanzile si penalitatile de catre un functionar bancar poate sa aiba erori de calcul, astfel suma intr-un final executata reiese ca fiind in excedent, iar singura instanta competenta sa se pronunte pe o asemenea recalculare este instanta de executare investita cu o contestatie la executare.
Nu trebuie sa pierdem din vedere faptul ca singurii interesati de o stabilire in concret a sumei executate sunt debitorii, ori pentru acestia exista, asa cum am aratat si mai sus, contestatia la executare, menita sa elimine orice suspiciune asupra posibilelor erori de executare.
De retinut este faptul ca atunci cand sunt executati de catre banca, debitorii trebuie sa analizeze in primul rand contractul de credit si sa vada daca intr-adevar nu contine clauze abuzive, iar atunci cand sunt descoperite ele pot fi denuntate in instanta.
Printr-o contestatie la executare se pot elimina din actele de executare sume importante ce pot proveni din recalculari de dobanzi, comisioane ascunse si alte spete bancare, ceea ce ar duce la o scadere considerabila a sumei executate. Astfel, o asemenea decizie poate da posibilitatea redresarii financiare totale sau partiale a debitorului.
Privind suspendarea executarii, instantele din Romania s-au pronunat din moduri diferite, insa majoritatea, atunci cand conditiile au fost indeplinire, au suspendat fara drept de atacare, prin incheieri irevocabile, executarile pornite de banci impotriva clientilor.
Pentru cei interesati aveti aci metoda prin care va puteti recupera banii perceputi abuziv de banci http://www.recuperari-comisioane.intrebavocat.ro/ si linkul de prezentare https://www.youtube.com/watch?v=IpE8duEzNVE.