Asociatia Ateliere Fara Frontiere, anunta rezultatele pentru 2012 si prezinta noi proiecte
Ateliere Fara Frontiere a donat in 2012 peste 1500 de calculatoare care au creat peste 230 de laboratoare IT. Personal consider ca este una dintre cele mai serioase Asociatii din Romania care sprijina proiectele educationale.
Mai multe detalii gasiti in Comunicatul de Presa de mai jos.
Ateliere Fara Frontiere sarbatoreste in aceasta saptamana 4 ani de activitate. Cu aceasta ocazie asociatia inaugureaza noul sediu al atelierului din Soseaua Oltenitei nr. 105.
In cadrul evenimentului, Ateliere Fara Frontiere isi va prezenta rezultatele din cei 4 ani de activitate, dar mai ales realizarile din 2012, un an de crestere sustenabila pentru asociatie. Astfel, in 2012 a crescut rata colectarilor de echipamente IT uzate pana la nivelul de 100 de tone, iar in aceasta activitate au fost implicate 27 de persoane aflate in mare dificultate. Acestea au fost angajate de Ateliere Fara Frontiere prin intermediul unui proces de insertie socio-profesionala.
88% din echipamentele reconditionate au fost oferite catre proiecte educationale prin programul de donatii Assoclic, dar si prin alte programe de solidaritate digitala dezvoltate impreuna cu alte companii. Numai in 2012 au fost donate 1501 de calculatoare complete ce au ajutat la infiitarea a peste 230 de laboratoare IT. Prin intermediul acestora se ofera acces la Internet ori cursuri de utilizare a calculatorului pentru beneficiari ce altfel nu ar avea acces la echipamente informatice.
Intreaga activitate Ateliere Fara Frontiere este posibila si cu ajutorul unor parteneri strategici precum Apa-Nova Bucuresti ce s-a implicat in fiecare an la toate nivelurile de activitate, de la suportul financiar consistent, oferirea catre asociatie a tuturor deseurilor de echipamente IT&C, dar si prin angajarea de persoane ce au parcurs procesul de insertie al Ateliere Fara Frontiere. Tot prin intermediul acestei companii, asociatia a dezvoltat un parteneriat la nivel international si cu Fundatia Veolia.
Patrick Ouriaghli, Director Executiv Ateliere Fara Frontiere: ,,In ciuda unei perioade economice dificile, in 2012 AFF a reusit cresterea semnificativa a activitatii economice cu 37% fata de 2011, iar acest lucru ne-a permis sa continuam activitatea in termeni optimi. Am inceput anul 2013 cu mutarea atelierului intr-un spatiu aproape de doua ori mai mare, de 840 mp, in parcul industrial INTEC, in zona Piata Sudului. Am simtit nevoia de a mari spatiul de productie pentru a face fata cresterii cantitatii de DEEE-uri colectate, dezvoltarii si diversificarii activitatiilor, odata cu inceperea atelierului de confectii „Remesh” si lansarea de activitati de prestari servicii.”
Lasă un răspuns