Protecția Consumatorilor (ANPC) avansează în proiectul de lege prin care transpune Directiva 17 privind creditele ipotecare o propunere inedită, ca să nu spun șocantă, care încalcă prevederile directivei și ar putea avea consecințe importante pe piața bancară: clientul pune băncii în brațe casa, luată prin credit și scapă de datorii! Chiar dacă valoarea casei nu mai acoperă valoarea creditului rămas de rambursat!
Dacă ne gândim că prețul locuințelor a scăzut cu cca. jumătate, în medie, de la izbucnirea crizei din 2008, iar multe credite au fost luate cu un avans mic, de 25% sau chiar mai redus, atunci foarte mulți oameni ar fi fericiți să scape de datorii și să dea băncii casa înapoi.
Pentru că în foarte multe cazuri valoarea casei sau apartamentului a devenit mult mai mică decât valoarea creditului rămas de rambursat. Ce vor face băncile cu milioanele de case primite de la consumatori? Ce consecințe ar putea avea această prevedere? Greu de anticipat.
Directiva 17 prevede posibilitatea ca vânzarea garanției să fie suficientă pentru rambursarea creditului doar dacă parțile convin în mod explicit în contract acest lucru. Ceea ce este altceva. Pentru că, în mod normal, un credit trebuie rambursat indiferent de ceea ce se întâmplă cu garanțiile aferente, iar banca este interesată doar de recuperarea creditului, nu de ceea ce se întâmplă cu garanția.
Atunci când evaluează riscurile unui client, banca se uită în primul rând la capacitatea de rambursare a creditului din veniturile clientului, nu din garanțiile aduse. Tocmai pentru că garanția ipotecară prezintă riscul de devalorizare, și atunci banca nu-și mai poate recupera creditul dat dacă se bazează doar pe garanție.
ANPC justifică propunerea spunând că “riscul de creditare se împarte între creditor și consumator”, ceea ce este o aberație, întrucât riscul de creditare nu poate să revină decât celui care acorda un credit, cum este și logic, de altfel.
O astfel de propunere ar trebui justificată prin alte argumente, precum cele de protecție socială a consumatorilor. In plus, ANPC ar trebui să evalueze și consecințele unei astfel de prevederi legislative asupra pieței bancare și a contradicției cu legislația existentă, care obligă un debitor și inclusiv clientul unei bănci să-și achite datoria indiferent de ceea ce se întâmplă cu garanția.
Cu alte cuvinte, dacă în urma vânzării locuinței, sumele încasate nu acoperă creditul rămas de rambursat, banca sau orice creditor poate executa silit alte bunuri ale datornicului, inclusiv veniturile sale, până la achitarea integrală a împrumutului.
Ce prevede proiectul ANPC
Art.47. – (1) În orice situație, riscul de creditare se împarte intre creditor și consumator iar returnarea sau transferarea către creditor a garanției sau a veniturilor obținute din vânzarea garanției este suficientă pentru rambursarea totală a creditului.
(2) În cazul în care prețul obținut pentru bun imobil afectează suma datorata de către consumator, creditorii și executorii judecătorești depun toate eforturile în vederea obținerii celui mai bun preț pentru bunul imobil care face obiectul executării silite.
Ce spune Directiva nr.17
(4) Statele membre nu împiedică părțile la un contract de credit să convină în mod explicit ca returnarea sau transferul către creditor al garanției sau al veniturilor obținute din vânzarea garanţiei este suficient pentru a rambursa creditul.
(5) În cazul în care prețul obținut pentru bun imobil afectează suma datorată de către consumator, statele membre instituie proceduri sau măsuri pentru a se permite depunerea tuturor eforturilor în vederea obținerii celui mai bun preț pentru bunul imobil care face obiectul executării silite.
În cazul în care rămâne o datorie de rambursat în urma procedurii de executare silită, statele membre asigură instituirea de măsuri în vederea facilitării rambursării, cu scopul de a proteja consumatorii. Sursa.
Lasă un răspuns