Nissan are o soluție practică pentru bateriile uzate provenite de la modelul LEAF, care în prezent se reîntorc într-un număr în creștere, datorită vânzărilor ridicate ale automobilului electric LEAF.
Prin proiectul „The Light Reborn”, Nissan intenționează să producă stâlpi de iluminat care vor integra baterii folosite de la mașinile LEAF. Bateriile vor fi utilizate pentru iluminatul nocturn din orașul japonez Namie, în timpul zilei se vor încărca prin intermediul unui panou solar, iar bateria va asigura energia pentru corpul de iluminat începând cu lăsarea serii.
Stâlpul de iluminat are un design futurist, și este proiectat să nu utilizeze priza! Proiectul are ca scop furnizarea iluminatului public pentru rezidenții orașului Namie, ca parte a eforturilor de recuperare a orașului în urma cutremurului și a tsunami-ului din 11 martie 2011.
Sursa: insideevs.com
Lasă un răspuns