Musulmanii au distrus statuia Fecioarei Maria și au urinat pe ea!

În Italia, la parohia de la San Barnabas din orașul Perugia, un grup format din cinci tineri imigranți musulmani au desecrat o statuie a Fecioarei Maria, spărgand-o în bucăți, după care au urinat pe ea.

Pastorul bisericii – preotul Alessandro Scarda – a declarat că vandalii au sfărâmat statuia și au început să dea cu picioarele în ea de parca ar fi fost o minge de fotbal, după care au urinat pe rămășițe. Respectivele rămășite au fost ulterior adunate, curățate și lipite, iar statueta a fost returnată la locul sau initial, unde mulți localnici se adunau ca să se roage.

La sosirea respectivilor vandali, un bărbat se ruga în fața statuii, ținând în mâini o fotografie a soției sale decedate. Cei cinci tineri i-au smuls fotografia din mâini și i-au rupt-o, după care au trecut la distrugerea statuetei. În conformitate cu declarațiile martorilor oculari, împricinații arătau ca niște persoane de origine nord-africana, cel mai probabil musulmană. Cei ce au observat personal scena au contactat imediat poliția, însă până ce au ajuns la fața locului, vinovații fugiseră deja. Actualmente se afla în libertate, deoarece nu au fost identificați sau arestați.

Episcopul local evită să asocieze asemenea acte cu ideea de violență religioasă. „Trebuie să condamnăm aceste acte de vandalism – afirma el – dar nu trebuie sa le atribuim semnificații pe care nu le au. Nu putem considera acest act de profanare ca fiind unul motivat de ura religioasă.” El consideră ca respectivii vandali nu au comis sacrilegiul cu bună -știință deoarece „musulmanii o venerează pe Fecioara Maria și se roagă la ea.”

Cu toate că Dioceza a condamnat actul și l-a considerat ca fiind o profanare și un sacrilegiu, Papa a absolvit Islamul de orice responsabilitate cu privire la acest incident și a îndemnat populația să se abțină de la orice fel de manifestări de ură religioasa îndreptate împotriva vinovaților sau a Islamului în general.

Surse: jihadwatch.org, & breitbart.com.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.