Mihai-Razvan Ungureanu: “Nu vad nicio diferenta intre prima si a doua rectificare bugetara. Se iau bani fix din aceleasi domenii, sanatate si transporturi, acolo unde Romania are cea mai mare nevoie de atentie financiara. Aceasta rectificare bugetara caracterizeaza cum nu se mai poate mai bine actuala guvernare: se muta alocari financiare catre Parlament in detrimentul unor institutii precum ANI sau CCR, institutii care obstructioneaza interesele corupte ale unor membri USL. Rectificarea bugetara negativa vine la pachet cu o tinta de deficit mai mare. Cred ca Ministerul Finantelor are o problema de competenta.”Declaratiile Presedintelui FORTA CIVICA (FC), Mihai-Razvan Ungureanu, au fost facute in urma comunicatului transmis de Ministerul Finantelor in urma rectificarii bugetare care urmeaza sa fie aprobata miercuri in sedinta de guvern.
„In 2012, in timpul Guvernarii Ungureanu, am avut o tinta de deficit de 2,2%. Dupa guvernarea USL, la finalul anului, executia a fost de 3% din PIB. Anul acesta am inceput din nou cu un deficit bugetar de 2,2%, iar a doua rectificare bugetara duce deficitul la 2,6%. Asta numai consolidare fiscala nu arata. Mai mult, doua rectificari bugetare intr-un singur an pun sub semnul intrebarii afirmatiile publice ale actualilor guvernanti despre predictibilitatea politii fiscale in Romania. Deciziile aiuritoare care se iau la Ministerul Finantelor ne dovedesc ca obiectivele acestui guvern se invart in jurul pomenilor electorale” a declarat Presedintele FC.
Mihai-Razvan Ungureanu aminteste ca mai mult de 50% din cheltuielile bugetare ale actualului guvern pleaca catre plata personalului bugetar si asistenta sociala, si ajunge la 70% cu tot cu bunuri si servicii. „Cheltuielile de capital abia ajung la 9% din bugetul statului. Practic se arunca in aer consolidarea fiscala construita cu atatea costuri sociale de Guvernul Boc si Ungureanu, pentru obiective socialiste. Acest schimb este unul in detrimentul societatii. Guvernul Ponta nu gandeste in termeni de dezvoltare economica pe termen mediu si lung. Taxele cresc si lovesc din plin mediul privat.”
Presedintele FC considera iresponsabila decizia guvernului de amputare a bugetului, si asa slabit, in domeniile sanatatii si transporturilor. „Medicii din Romania pleaca pe banda rulanta. Sistemul medical in Romania este la pamant. Investitiile in infrastructura stau pe loc de un an si jumatate. Romania nu va promova, economic, cu cheltuieli bugetare uriase si nejustificate”, a conchis Mihai-Razvan Ungureanu.
Lasă un răspuns