Sincer, m-am tot gândit dacă să fac publică această poveste, sau pur și simplu, să nu se afle niciodată despre ea!

Ei bine, am zis să o fac și pe asta, exact cum am lucrat în departamentul de marketing, la o sală de jocuri și am văzut ce se întâmplă în spatele ușilor negre.

Dar povestea fictivă, masacrul crizei, are loc într-o perioadă în care va fi o criză financiară puternică, iar cei care se vor răzbuna vor fi oamenii care au credit la bănci și nu mai fac față cu greutățile vieții și nu numai acești oameni. Gruparea masacrul crizei, va lovi unde nimeni nu se va aștepta, și anume în primul rând în forțele de ordine, în jandarmerie, și va fi în stil mare, adică atunci când este liniște la ora 2 dimineață, mai mulți indivizi din gruparea „groazei”, vor întra în forță într-unul din sediile jandarmerie și vor utiliza grenade, arme de foc puternice, și chiar și un tanc pentru a obține un masacru cum nu s-a mai văzut vreodată. Dar, acest fapt, va avea loc concomitent la mai multe sedii ale jandarmerie, pentru ca, această instituție să fie paralizată în cinci orașe importante din România. Deci, practic această acțiune va avea loc simultan în mai multe orașe și va viza mai multe sedii ale jandarmerie.

Povestea va continua, urmează să mai scriu.

Masacrul crizei versiunea 1.0

Capitolul 1 – Începutul sfârșitului

M-am gândit de nenumărate ori dacă să fac publică această poveste. De multe ori, am fost pe punctul de a șterge tot ce am scris, de a închide această pagină și de a mă preface că nu s-a întâmplat nimic. Dar adevărul arde, roade și nu poate fi ascuns pentru totdeauna. Așa cum nu am putut uita niciodată ce am văzut în spatele ușilor negre, în acei ani în care lucram în marketingul unei săli de jocuri, nu pot ignora nici acest adevăr.

Ceea ce urmează să spun nu este doar o poveste. Este un avertisment.

Totul a început în cel mai sumbru moment al unei crize economice fără precedent. Oamenii nu mai aveau bani. Băncile își trimiteau executorii la fiecare pas. Familiile erau distruse. Unii se sinucideau, alții își îneacă amarul în alcool, dar cei mai periculoși erau aceia care alegeau să lupte. Nu aveau nimic de pierdut, iar asta îi făcea letali.

Acești oameni s-au adunat în umbră, sub un singur nume: Masacrul Crizei. Nu erau teroriști, nu erau hoți, nu erau revoluționari. Erau doar victime care au hotărât să lovească înainte de a fi complet anihilate de sistem.

Capitolul 2 – Furia celor fără speranță

Planul lor era precis, meticulos. Nu voiau să iasă în stradă cu pancarte. Nu voiau să ceară milă. Știau că pentru a produce o schimbare reală, trebuie să paralizeze sistemul.

Prima țintă? Forțele de ordine.

De ce jandarmeria? Pentru că erau brațul de fier al statului, cei care interveniseră fără milă împotriva protestatarilor în trecut. Pentru că atunci când băncile și corporațiile au avut nevoie să fie protejate de furia oamenilor, tot jandarmii au fost trimiși în stradă cu bastoane și gaze lacrimogene. Masacrul Crizei a decis să-i lovească pe cei care apărau sistemul, ca să-l distrugă din interior.

Capitolul 3 – Noaptea în care totul s-a schimbat

Era ora 2 dimineața când s-a dat startul. În cinci orașe mari – București, Cluj, Iași, Timișoara și Constanța – simultan, gruparea a atacat principalele sedii ale jandarmeriei.

Nu era un atac obișnuit. Nu era o revoluție de amatori. Fiecare mișcare fusese gândită în detaliu. Aveau grenade, mitraliere, chiar și un tanc furat dintr-o unitate militară abandonată.

În București, prima explozie a distrus poarta principală a sediului central al jandarmeriei. Înainte ca forțele din interior să înțeleagă ce se întâmplă, un al doilea val de atacatori a deschis focul asupra clădirii, împiedicând orice încercare de apărare.

În Cluj, atacul a fost și mai brutal. Un camion plin cu explozibil a fost detonat la intrarea în clădire, iar supraviețuitorii au fost secerați de gloanțele atacatorilor. Nimeni nu a avut timp să reacționeze.

În Iași, Timișoara și Constanța, scenariul s-a repetat aproape identic. În doar câteva minute, instituția care trebuia să mențină ordinea a fost făcută bucăți.

Dar ceea ce a șocat cu adevărat opinia publică nu a fost atacul în sine, ci faptul că nimeni nu a revendicat faptele. Masacrul Crizei nu a transmis un mesaj. Nu au cerut nimic. Nu au pretins victoria.

Ei doar au lovit.

Și apoi au dispărut.

Capitolul 4 – România paralizată

Dimineața de după atac a fost una cum țara nu mai văzuse vreodată.

Străzile erau pustii. Oamenii nu îndrăzneau să iasă din case. Televiziunile transmiteau imagini cu clădiri în flăcări, sirenele ambulanțelor răsunau în noapte, iar guvernul era în stare de șoc.

Jandarmeria era paralizată. Armata nu știa pe cine să vâneze, pentru că nu existau revendicări, nu existau lideri ai grupării. Atacatorii se evaporaseră fără urmă.

În loc să se teamă, oamenii obișnuiți au început să-i vadă pe acești atacatori ca pe niște răzbunători. Unii îi numeau eroi. Alții, monștri. Dar un lucru era sigur: România nu mai era la fel.

Guvernul a instituit stare de urgență. Poliția patrula străzile înarmată. Nimeni nu mai era în siguranță. Și, în mijlocul haosului, un singur gând bântuia mințile tuturor:

Dacă au făcut asta, ce urmează?