Există mulți studenți care în timpul facultății pun problema în felul următor: „O să îmi dau seama cine sunt și ce vreau, și am să-mi făuresc un plan pe care, dacă îl voi urma cu strictețe, voi avea succes în lume.” Este normal, deoarece așa am fost educați, așa am auzit încă de la o vârstă fragedă de la părinți, profesori, anturaj, etc. Dar după ce am absolvit, ne dăm seama că lucrurile nu stau chiar așa.
N-am reușit să ne dăm seama ce vrem de fapt, care ne este adevărata vocație, care ne sunt pasiunile, ce vrem concret să realizăm. Am primit o slujbă, însă nu ni se pare ca ni se potrivește. În loc sa ne dăm mai bine seama de ce ne dorim, la finalul a 4 ani de studii superioare suntem mai confuzi decât eram înainte să îi începem. Ne simțim copleșiti, derutați, anxioși, temători și nesiguri în ceea ce privește alegerile pe care le vom face în viitor, în această lume nouă care își deschide porțile în fața noastră.
Confucius, Mencius, Zhuangzi și alți mari gânditori chinezi din antichitate știau ce trebuie făcut, care este scopul, rostul și sensul vieții. În operele lor, ei sfătuiau oamenii să își spargă barierele pe care singuri și le-au construit, să nu rămână limitați, plafonați și închistați în dogme și concepții rigide, ci să își păstreze o naturalețe spontana, să aibă o minte deschisă și dornica de a învăța mereu ceva nou. Nu are rost să ne trăim viețile după un tipar prestabilit, ci trebuie sa trăim mereu avântându-ne în necunoscut, dornici de a explora infinitele posibilități pe care viața, lumea și universul ni le oferă.
Mulți tineri au rămas deopotriva uimiți și ușurați când au descoperit că acum peste 2000 de ani, gânditorii chinezi rumegau exact aceleași probleme cu care și noi ne confruntăm astăzi. Acești înțelepți cunoșteau multe despre psihologia umana, și-au dat seama că omul este un ghem de contradicții, un amalgam de incertitudini, ambiții, speranțe, aspirații, temeri etc. Au înțeles că majoritatea dintre noi ne petrecem zilele intrând în conflict unii cu alții din cauza diferențelor care exista între noi, adică ne irosim prostește timpul din cauza relațiilor nefaste pe care le-am creat între noi.
Cele mai mărunte reacții și acțiuni din partea celorlalți ne afectează profund, ne limitează, ne determină să răspundem, de cele mai multe ori într-un mod neadecvat, și să cream tipare comportamentale. Și gândirea ajunge să ni se moduleze după aceste tipare, atunci când încercăm să ne autodefinim recurgem tot la aceste concepții.
Cum putem așadar sparge aceste bariere create involuntar și artificial? Confucius propune cultivarea eliberării de propriul eu – care a devenit prea încărcat de rutină și acte repetitive, renunțarea la automatisme, abdicarea în fața noului a ineditului, și practicarea descoperirii perpetue de noi orizonturi. În loc să descoperim despre noi ceea ce deja știam, trebuie sa ne aventurăm în ceea ce ne e străin. În loc să alegem auto-acceptarea, trebuie să alegem autocultivarea prin intermediul surprizelor. În loc să optăm pentru auto-plafonare, trebuie sa ne autodepășim.
Sursa: linkedin.com
Lasă un răspuns