Cel mic a crescut și începeți serviciul după doi ani de stat cu cel mic acasă sau după un an. Despre creșă nu pot să vă spun prea multe pentru că nu avut această experiența, pe cel mic l-am dat de la bun început la grădinița.
Prima grădinița a fost una privată. Fiind o grădinița privată nouă, totul era perfect. Doamna educatoare de acolo se ocupa de cca. 7 până la 10 copii și atunci atenția pe care o primeau copiii era destul de mare, dacă este sa comparăm cu o grădiniță de stat. Grădinița privată folosea un serviciu de catering, iar în rest iaurturile, cerealele pot să spun că sunt similare ca și la cele de stat.
Avantaje grădiniță privată (pe scurt)
Unele din marile atuuri a unei grădinițe private este faptul că își desfășoară activitatea într-o clădire nouă, iar educatoarele se ocupă considerabil de mai puțini copii cca. 8 – 10, iar astfel copilul dvs. va primi, evident, mai multă atenție.
Chiar dacă grădinițele de stat își desfășoară activitatea în clădiri mai vechi să nu vă imaginați că diferențele la interior,
referitoare la finisaje, mese, scaune etc. sunt mari. Ba dimpotrivă, uneori sunt condiții similare in interiorul grădinițelor de stat comparate cu gradinițele private.
Avantajele grădiniței de stat
În primul rând educatoarele de la stat au mai multă experiența cu copiii, chiar dacă timpul alocat unui copil este mai mic, pentru că o educatoare se ocupă de 20 până la cca. 33 de copii. De ce au mai multă experiența? Pentru că, inevitabil, se confruntă cu mai mulți copii = mai multe probleme = mai multe soluții. Nu vreau să las loc de îndoieli, pentru că apreciez foarte mult atât educatoarele de la stat cât şi cele de la privat pe care eu le-am cunoscut, s-au comportat exemplar!
În linii mari avantajul privatului este că, copiii primesc mai multă atenție, dar acest lucru pornește de la 800 de lei pe lună! Iar cum mulți dintre noi nu își permit acest cost suplimentar, trebuie să aleagă o grădiniță de stat.
Grădinița nr. 20 din Oradea părere
Așa cum spuneam, vine vremea când copilul vostru trebuie să meargă la gradiniță, iar pentru asta, eu am ales grădinița nr. 20 din Oradea. De ce am ales grădinița numărul 20 din Oradea?
Este o grădinița care are toate dotările, nu prea am avut dificultăți mari în 2012 cu locurile disponibile, mâncarea este bună, iar copilul meu a evoluat foarte bine din toate punctele de vedere de la lună la lună. Nu am decât să le mulțumesc educatoarelor, îngrijitoarelor dar și administrației grădiniței care au contribuit vizibil de la an la an la dezvoltarea educației în grădiniță dar și a grădiniței din toate punctele de vedere. Însă la toate acestea trebuie să înțelegem că și părinții sunt răspunzători să contribuie la buna creștere a educației copiilor lor! Așadar, dacă locuiți în cartierul Rogerius din Oradea, și nu numai, dar vă doriți o grădiniță care să vă ofere o garanție din multe puncte de vedere, vă recomand grădinița nr. 20 din Oradea.
Lasă un răspuns