Educația nu este o apărare adecvată împotriva viitorilor roboți

Locurile de muncă necalificate sunt înghițite la propriu de roboți și de software-ul inteligent, muncitorii fiind obligați să se reorienteze și să se dezvolte continuu, rolurile lor din prezent depășind sfera rutinii sau a sarcinilor ciclice. Datorită tehnologiei, pierderea unui loc de muncă este inevitabilă, de aceea mai multă educație și mai multa formare profesională este necesară pentru cei necalificați.

Economiștii atrag atenția că dezvoltarea tehnologie scade venitul muncitorilor necalificați, iar în același timp, încasările celor care se informează/perfectează cresc. Din 2012 absolvenții unei facultăți au avut venituri care au fost cu peste 80% mai mari decât cei care au diplomă de liceu. Iar, veniturile pentru cei care au grade avansate sunt și mai mari!

Dacă analizăm cifrele, vom descoperi o realitate deformată. Educația „premium” sau proaspeții absolvenți de facultate aparent sunt „inundați” de oportunități, însă perspectivele pentru cei care au terminat doar liceul sunt mai „închise la culoare”. O analiză din 2012 a lui Citi Research constată că veniturile tinerilor muncitori cu diploma de liceu au scăzut cu 15% între 2000 și 2010, însă acest declin a început cu mult înainte de criza financiară din 2008. Pe de altă parte, orice absolvent de facultate din prezent vă poate spune că nu utilizează ceea ce a învățat în facultate la slujba pe care o are!

Această tendință îngrijorătoare a fost analizată în mod oficial și de către economiștii Paul Beaudry, David A. Green, și Benjamin M. Sand, care au publicat în martie 2013 un document intitulat „Marea inversare a cererii de calificare și sarcinile cognitive”. Analiza lor a constată că nevoia de forță de muncă din Statele Unite a atins vârful în jurul anului 2000 și de atunci a intrat în declin. Ca rezultat, mulți absolvenți de facultate preferă să aleagă slujbe care sunt sub calificarea lor, și astfel cei care au diplomă doar de liceu își pierd locul de muncă în detrimentul absolvenților de facultate.

Nu doar oamenii pot urca pe scara competențelor, ci și tehnologia computerizată o face, și cine știe – poate mai repede! Iar cei care lucrează în robotică și cu inteligența artificială, știu că este mult mai ușor să automatizezi un proces pe care îl realizează cei cu gulerele albe, decât slujbele care necesită manipulare fizică. Astfel, realizarea unui robot care să înlocuiască 1 la 1 un om este următoarea provocare! În prezent software-ul inteligent scrie deja știri coerente și realizează rapoarte, analizează documentele pentru firmele de avocatură și înlocuiesc meserii pe Wall Street. Agenția Defense Advanced Research Projects (DARPA) finanțează un proiect în valoare de 11 milioane de USD la Universitatea Rice – care va automatiza multe aspecte ale programării de rutină.

Locurile de muncă care necesită o calificare înaltă, creează o nouă problemă: nu toți pot să devină oameni de știință. Doar o mică parte din populația globului beneficiază de o capacitate cognitivă și o motivație necesară pentru a excela în domeniile tehnice. Există foarte probabil o limită fundamentală, astfel, absolvenții de facultăți pot să găsească un loc de muncă care le va utiliza capacitatea lor intelectuală sau de creativitate. Cu alte cuvinte, chiar dacă locurile de muncă din partea de sus a scării de competențe au fost în număr suficient, în viitor vom avea o problemă pentru a găsi un rol în societate a acestei forțe de muncă!

Adevărul este destul de dur, însă soluția tradițională a șomajului și a sărăcie, și drumul pe care toți analiștii și politicienii continuă să-l parcurgă – NU este suficient în era roboților. Educația are o valoare incalculabilă la nivel personal, dar și la nivel public din care beneficiază toată societatea în ansamblul ei. Din aceste motive va trebui să o sprijinim și sa investim în ea. Însă noi nu ar trebui să ne așteptăm, ca prin asigurarea unei școlarizări mai ample pentru muncitori – aceștia vor deveni un sprijin în economie.

Articol scris de Martin Ford pe linkedin.com.

1 comentariu

  1. Educația este una dintre cele mai importante valori din sistemul în care trăim, problema e că nivelul la care se află un individ după terminarea liceului e suficient de mic pentru a fi inlocuit de un robot. Roboții vor contina să înlocuiasscă muncitorii necalificați, pentru ca sunt mai ușor de folosit și sunt eficace. Studiile superioare ar putea fi răspunsul pentru aceasta dilemă, dar o astfel de problemă nu are mereu un răspuns simplu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.