Dragostea e un lucru foarte aparte. Ea variază în intensitate, în varietate și în specificitatea emoțiilor. Uneori este cel mai minunat lucru din lume, iar alteori poate fi sau deveni cel mai oribil și mai lezant lucru care ni s-a întâmplat.
E ciudat cum un singur sentiment poate fi cauza atâtor emoții într-atât de diverse și de puternice. Dar asta face ca dragostea sa fie atât de frumoasă: e lucrul cel mai apropiat de perfecțiune care exista pe lume, singurul lucru care poate cu ușurință să conțină binele și răul, frumosul și uratul. E lucrul cel mai aproape cu putință de perfecțiune pe care omul îl cunoaște în viață.
Când ne gândim la dragoste, tindem să o asociem doar cu dragostea fericită, cu genul de dragoste care aduce împlinire, satisfacție, din care răzbate viața însăși și bucuria de a trai. Dar există, din păcate, și un alt tip de dragoste, un fel de dragoste întunecată și mohorâtă: genul de dragoste pe care cineva o simte atunci când iubește pe cineva pe care nu îl/o poate avea.
E genul de dragoste care nu marchează începutul a ceva frumos, ci mai degrabă ceva ce ar putea fi frumos, dar nu va fi niciodată mai mult decât ceea ce este în prezent.
Contrar opiniei generale sau dorințelor firești ale oamenilor, iubirea nu are întotdeauna un final fericit. Nu duce de fiecare data la contopirea a două ființe, la unirea a două vieți într-una singură.
Uneori, foarte rar, dragostea duce la separarea devastatoare a celor ce se iubesc reciproc cel mai mult. Poți iubi o persoana din tot sufletul și totuși să nu ai șansa să fi împreună cu el/ea. Sau chiar mai rău, poți iubi o persoana nebunește, și să fii în același timp conștient că nu există vreo șansă să existe nimic între voi.
Unii oameni nu vor sfârși niciodată prin a fi împreună, chiar dacă se iubesc sincer. Este un adevăr crud, însă totuși rămâne un adevăr. Problema este ca dragostea nu este de ajuns. Toate poveștile și basmele pe care le-am citit în copilărie, toate filmele și istorisirile cu final fericit pe care le-am văzut și auzit, ne-au mințit. Dragostea nu e niciodată de ajuns pentru ca dragostea nu e rațională.
Auzim mereu de la oameni ca dragostea e irațională, însă îi auzim din nou pe aceeași oameni susținând că dragostea e de ajuns pentru ca două persoane sa fie fericite împreună.
Din nefericire, trăim într-o lume guvernata de raționalitate, și chiar și dacă reușim să facem să funcționeze o iubire irațională în această lume, e doar pentru o anumită perioadă de timp, după care realitatea ne lovește din nou și ne spulberă fericirea. Urmarea e că rămânem înconjurați doar de realitate, asa cum e ea, și realitatea nu funcționează așa cum vor îndrăgostiții.
Unii oameni nu se potrivesc împreună, indiferent cât de puternice sentimente au mai ales la început unii față de alții. Au tabieturi și convingeri care barează o legătură puternică și îi împiedică să coabiteze. Nu există nici un cuplu care să fie perfect și în care partenerii sa nu aibă absolut nimic de obiectat unul referitor la celalalt. Acești oameni se pot iubi sincer și total, deoarece dragostea e irațională, însă nu pot rămâne împreună mult timp din cauza diferențelor dintre ei. Acesta e motivul pentru care relațiile cer compromisuri.
Nu poți iubi fiecare amănunt referitor la persoana cu care ești, dar poți iubi suficiente lucruri pentru a putea trăi cu persoana respectiva în pofida celorlalte aspecte ale personalității sale care nu îți sunt pe plac. Nu toți oamenii sunt capabili să facă compromisuri, unii nu sunt nici măcar dispuși spre asta, indiferent cât de puternice sunt sentimentele lor romantice.
Compromisul reprezintă, desigur, o alegere. Poți să faci această alegere, sau nu. Câtă vreme compromisul nu este prea mare, cât timp el nu merge până la a-ți nega propria natură, relația poate funcționa. Însă există și cazuri când compromisul nu este suficient.
Alteori exista alte motive datorită cărora doi oameni nu pot face casa bună împreună. De fapt, acesta este de obicei factorul decisiv ce stabilește dacă acei oameni vor fi sau nu împreună mult timp de acum încolo: capacitatea de a ierta și de a uita. Datorită faptului că dragostea este o emoție cât se poate de intensă, uneori îi face pe oameni să reacționeze greșit, să spună sau să facă anumite lucruri care rănesc partenerul/partenera. Acestea pot fi jigniri, minciuni, diferite feluri de ofense, atacuri verbale, etc.
Există din păcate o pleiadă de greșeli mai mici sau mai mari pe care fiecare le poate comite și care pot avea un efect devastator asupra celuilalt și asupra relației. Iar partea cea mai proastă este că în domeniul sentimental, trecutul ne urmărește, e tot timpul cu noi, omniprezent în fiecare clipă și în fiecare nouă relație sau aventură. Îndrăgostiții care nu pot accepta acest lucru au tendința de a se despărți și de a se întoarce unul la celalalt de numeroase ori. De fiecare dată când reîncep relația, ei spera că întâmplările dureroase nu se vor repeta, însă ele au toate șansele să se repete dacă cei doi nu au învățat nimic din greșelile comise.
Trecutul ne bântuie, mai ales când e vorba de ceva atât de sensibil și de intim precum iubirea. E ca un bagaj de emoții pe care îl purtăm fără să fim conștienți de el și uităm că el conține nu doar amintiri frumoase, ci și clipe dureroase. În momentul în care unul din cei doi atinge un punct sensibil al celuilalt, durerea revine, în forță, și drama reîncepe. Demonii din bagaj își fac din nou simțită prezența.
Când dragostea rănește, o face în mod profund, și lasă urme adânci. Durerea e deseori insuportabila, foarte greu de uitat, chiar și dacă depunem eforturi. Dacă rănești cu sau fără să vrei persoana pe care o iubești, e foarte posibil ca ea sa nu se întoarcă la tine. O greșeală aparent măruntă, o vorba spusă sau interpretată greșit poate distruge foarte mult. Nu poți fi sigur că nu o vei răni din nou și dacă se va întoarce la tine, după cum nici celalalt nu poate fi sigur de asta, așadar e puțin probabil că va cauta să repare ce ai stricat. Relațiile sănătoase și durabile se intemeiază foarte mult pe încredere și respect, iar în momentul în care unul din cei doi zguduie sau năruie aceste temelii, dezastrul e inevitabil.
După un astfel de eveniment, ambii parteneri au răni care nu s-au vindecat și care e posibil să nu se vindece niciodată, pentru că cu cât iubești mai puternic, cu atât suferi mai mult. Ei speră ca vor uita suferințele și pe cel/cea care le-a cauzat, și că vor găsi o altă persoana pe care o vor putea iubi fără să mai sufere. Spera să mai poată iubi și după ce au fost afectați negativ, și acest lucru e într-adevăr posibil, însă asta nu înseamnă că cei doi au uitat unul de celalalt sau că nu se mai iubesc deloc. Unii oameni se vor iubi până în clipa morții, chiar și dacă au fost nefericiți împreună sau dacă nu au avut șansa să se cunoască suficient pentru a demara o relație. Nenumărați oameni suferă mult pe tot parcursul vieții din cauza unei iubiri neîmpărtășite sau a unei relații ce s-a terminat prost, și intră în mormânt fără să fi fost fericiți în dragoste. E un fapt foarte trist, însă este o realitate, una ce ține de partea întunecată a dragostei.
Lasă un răspuns