Încă de anul trecut, Donald Trump a afirmat în public în repetate rânduri că dacă va ajunge Președinte al SUA, nu va lua salariul ce îi revine pentru această funcție.
Într-un fel, este de înțeles, dacă ținem cont de faptul că este stăpânul unui imperiu de afaceri care i-a adus de-a lungul timpului aproximativ 4 miliarde de dolari. Este limpede că nu de bani duce dansul lipsa, și că, implicit, motivația financiară nu a intrat câtuși de puțin în joc atunci când și-a prezentat candidatura la poziția de șef al Statelor Unite. La scurt timp după ce a fost ales Președinte, domnul Trump a afirmat încă o dată într-un interviu prezentat întregii lumi:
„Nu, am mai spus asta și în trecut și nu îmi schimb părerea. Nu vreau salariul de Președinte. Nu îl iau și gata! Nu mă interesează salariul, intenția mea este să fac din nou America măreață, așa cum am promis tuturor compatrioților. Asta este tot ce mă interesează. Nu vreau să primesc nici un ban, nu vreau 1 dolar! De fapt, cred că legea mă obligă să încasez 1 dolar, așa că voi lua acel singur dolar, dar atât și nimic mai mult. Nu-mi pasă de salariu, renunț complet la el. Punct!”
Conform ultimelor cifre date publicității de către Federal Election Commission, și în lumina ultimelor date provenite de la Forbes, averea d-lui Trump este estimata actualmente la 3,7 miliarde dolari, asta însemnând cu 800 milioane mai puțin decât anul trecut. Ca și notă informativă, salariul de Președinte al SUA – ignorat și refuzat de către Donald Trump – este de 400.000 dolari pe an.
Surse: cbsnews.com, forbes.com, newsmax.com, youtube.com.
Lasă un răspuns