Sadismul este o formă de comportament sexual deviant, în care satisfacția erotică derivă din provocarea durerii fizice sau psihice partenerului. Din punct de vedere terminologic, Freud rezervă cel mai des termenul „sadism” asocierii dintre sexualitate și violență exercitată asupra altuia.
Totuși, el folosește termenul și într-o accepțiune mai puțin riguroasă, lăsând să se înțeleagă prin „sadism” simpla exercitare a violenței, independent de orice satisfacție sexuală. O astfel de utilizare a termenului, despre care Freud însuși a afirmat că nu este în totalitate riguroasă, a cunoscut o mare răspândire în psihanaliza. Dar psihanaliștii contemporani sunt de părere că ar fi greșit să se facă din termenul „sadism” sinonimul celui de „agresivitate”.
Cauzele ce determină apariția unui astfel de comportament sunt variate și multiple. Cercetările au stabilit faptul că persoanele care comit acte sadice severe au o lunga istorie de violență, iar pe lângă faptul că au avut o copilărie marcată de traume, au continuat de la o vârstă fragedă să fie supuși unor condiții de viață ostile.
Anumiți sexologi sunt de părere că sadismul își are rădăcinile într-o educație defectuoasă primită în familie: acești copii au fost învățați conștient sau inconștient să fie dezgustați de tot ceea ce este sexual, iar ajunși la maturitate, ei recurg la acte de cruzime ce reprezintă o formă de pedepsire a partenerului pentru că se lasă angajat în astfel de acțiuni „rușinoase”, deoarece li s-a inculcat în mentalitatea formată în copilărie că sexualitatea normală este inacceptabilă.
Psihanaliza extinde noțiunea de sadism dincolo de perversiunea descrisă de sexologi, identificând numeroase manifestări latente, în special infantile, și făcând din sadism una din componentele fundamentale ale vieții pulsionale.
Din punct de vedere criminologic, se comit și crime sadice. Într-un astfel de caz, pulsiunile agresive înlocuiesc complet pulsiunea sexuală. Mărturia binecunoscutului criminal în serie și ucigaș sexual Andrei Romanovici Cikatilo – „crima reprezintă pentru mine actul sexual suprem” – este deosebit de relevanta în acest sens. O degradare psihologică îi pune pe unii bărbați în imposibilitatea de a comite un act sexual normal cu o partenera care consimte. Încercând de fapt un viol, acești bărbați ajung a comite până la urmă o crimă.
Nu trebuie confundat acest caz cu necrofilia, aici avem de-a face cu situația în care făptașul ar fi preferat ca partenera sa fie încă în viață, să se zbată, să i se opună, pentru ca el s-o poate domina în timpul violului prin sadismul său, și abia după comiterea crimei el realizează ca a ucis-o fără să vrea.
Articol scris de Ionut Botez
Lasă un răspuns