Dacă ați ajuns aici, poate motorul dvs. de la BMW merge în trei pistoane, posibil că mașina dvs. e46 tremură simțitor și nu mai are putere. De asemenea, pe bord s-a aprins și martorul galben care este în forma unui motor!
Așadar, probabil trebuie să schimbați bobina de inducție! Desigur, puteți merge la service, însă dacă urmăriți filmul de mai jos, acesta din urmă vă va ajuta să schimbați bobina numărul 1 și 2 de la un BMW e46. Pentru, a schimba bobina 3 și 4 este necesar să demontați filtru de aer pentru habitaclu care este destul de lat. Nu este complicat, doar că această procedură necesită mai mult timp.
Filmul pe care l-am pregătit este foarte scurt, și prezintă demontarea/montarea unei bobine de inducție pentru un BMW e46 cu motor de 1,8 litri benzina! Este atât de scurt, încât îmi este greu să cred dacă un mecanic cu experiență va reuși să demonteze mai repede prima bobină de la un motor e46 pe benzină. Oricum, dacă va reuși, bravo lui!
În film, am demontat bobina de inducție numărul 1. Prin demontarea capacului care protejează bobinele de inducție, aveți acces la bobina de inducție 1 și 2. Pentru a avea acces și la restul bobinelor de inducție este necesar să demontați suportul care susține filtrul de aer. Atenție, înainte de a porni motorul, va sfătuiesc să montați înapoi toate piesele pe care le-ați demontat! Dacă considerați această procedură complicată, vă sfătuiesc să apelați la un service!
Lasă un răspuns