Multă lume nu știe, dar Crăciunul nu a fost dintotdeauna celebrat pe data de 25 decembrie. Este de fapt o invenție Victoriana a anilor 1860 și totodată produsul a sute de ani de tradiții seculare și religioase de pe întreg globul.
În Suedia: God Jul!
Majoritatea populației din Scandinavia o omagiază anual pe Sfânta Lucia în data de 13 decembrie. Aceasta celebrare a început în Suedia și s-a răspândit în Danemarca și Finlanda pe la mijlocul secolului 19. În aceste țări, respectiva sărbătoare e considerată începutul Crăciunului și uneori e numita „mica Yule”. Conform tradiției, fiica cea mare a familiei se scoală de dimineață și îi trezește pe ceilalți membrii ai familiei, îmbrăcată într-o rochie albă cu o panglică roșie și purtând o coroană împletită din vreascuri cu 9 lumânări aprinse. În acea zi, e numită „Lussi” sau „Lussibruden”. Apoi familia ia micul dejun într-o încăpere cu lumânări.
Orice vânătoare sau pescuit ce are loc în ziua Sfântei Lucia e făcut la lumina torțelor, iar oamenii își aprind multe lumini în casă. Noaptea, toată lumea cară torțele într-o paradă, aceasta luând sfârșit când oamenii aruncă torțele peste o grămadă de paie, creând un foc imens. În Finlanda, în zilele noastre, o fată e aleasă pentru a fi o Lucia pentru țară și e omagiată într-o paradă în care e înconjurată de purtători de torțe.
În Finlanda: Hyvaa Joulua!
Mulți finlandezi merg la saună în ajunul Crăciunului. Familiile se adună și ascultă programul radio numit „Pacea Crăciunului”. Deseori vizitează mormintele membrilor de familie decedați.
În Norvegia: Gledelig Jul!
Norvegia e locul de baștină al bușteanului Yule. Vechii norvegieni foloseau bușteanul Yule când sărbătoreau întoarcerea soarelui la solstițiul de iarnă. „Yule” provine din cuvântul norvegian „hweol” care înseamnă roată.
Norvegienii credeau ca soarele era o roata imensă de foc ce se învârtea apropiindu-se și depărtându-se de pământ. Tradiția de a sta în fața șemineului de Crăciun privind la buștenii ce ard își are originile aici.
În Germania: Froehliche Weichnachten!
Decorarea brazilor a făcut mereu parte din tradiția germană a solstițiului de iarnă. Primii brazi creștini decorați și botezați după sărbătoarea creștină au apărut în Strasbourg la începutul secolului 17. După 1750, astfel de brazi au apărut tot mai des prin toată Germania, mai ales după 1771, când Goethe a vizitat Strasbourg-ul și a inclus un brad în romanul său Suferințele Tânărului Werther. În 1820, primii imigranți germani au decorat brazi în Pennsylvania, iar după căsătoria prințului Albert cu regina Victoria, acesta a introdus tradiția brazilor împodobiți în Anglia.
În Mexic: Feliz Navidad!
În 1828, un ministru american numit Joel Poinsett, aflat în Mexic, a adus o plantă roșu cu verde în SUA. Cum aceste culori păreau perfecte pentru noua sărbătoare, respectivele plante – numite după ministrul în cauză – au început să apară încă din 1830. În 1870 magazinele din New York au început să le vândă cu ocazia Crăciunului, iar prin 1900 deveniseră deja simbolul universal al sărbătorii.
Sculpturi numite „pinata” sunt umplute cu bomboane și monezi și atârnate de tavan, iar copiii se distrează încercând să le deseneze pe jos, după care se reped sa își umple buzunarele cu cât mai mult conținut.
În Anglia: Merry Christmas!
Un anume John Calcott Horsley a contribuit la popularizarea tradiției de a trimite felicitări de Crăciun în momentul în care s-a apucat să fabrice felicitări înfățișând scene festive. Oficiile postale din Anglia și SUA au celebrizat felicitările peste noapte, iar creații similare au fost manufacturate de R.H. Pease – primul autor de felicitari americane – si Louis Prang – un neamt ce a imigrat in SUA in 1850.
Vâscul era important pentru celți și teutoni, ei îl considerau a avea puteri magice și îl atârnau în case pentru a alunga spiritele rele. Colindele au început tot în Marea Britanie, muzicieni trubaduri hoinăreau peste tot, vizitând casele și castelele bogaților, cântându-le din gură în speranța unei mese calde.
În Franta: Joyeux Noel!
La francezi, Crăciunul se numește „Noel” și provine din expresia „les bonnes nouvelles” – în traducere însemnând „veștile bune”, adică nașterea lui Hristos și tot ce tine de evanghelii în general. În partea de sud a Franței oamenii obișnuiau să ardă un buștean în casa din ajunul Crăciunului și până în ultima zi a anului. Unii istorici susțin că acest obicei provine dintr-o tradiție străveche conform căreia fermierii utilizau o parte a bușteanului pentru a avea noroc la recolte în anul următor.
Sursa: history.com
Lasă un răspuns