Conflictul major intre generațiile de manageri, provocat, dar și rezolvat de tehnologie

Prin natura profesiei de editor, în ultimul ani am întâlnit antreprenori, manageri, executivi de toate categoriile, atât ca vârstă, experiență, dar și cu deprinderi profesionale tradiționale sau moderne. Mă refer aici, la modul de se informa pentru a lua o decizie, urmare unui pachet de informații scrise.

Am văzut manageri cu stive de hârtii A4 pe masa, sau alții la extrema cealaltă, pe masa, doar cu un laptop și o ceașcă de cafea, însă ambii făceau absolut același lucru – se informau din maldărul de hârtii de pe birou sau cel de fișiere din computer. Nu are sens să spun cui îi venea mai ușor să-și selecteze informația, punând doar un cuvânt de căutare în calculator sau, pe cel care cauta de zor, hârtia cu antetul numărul x care sigur îi dădea informația de care avea nevoie etc.

Între cei doi, în ultima perioada s-a conturat al treilea tip de manager, tradiționalist/modern, adică, deși are monitorul în față și poate citi un email sau un studiu direct pe calculator, preferă să listeze pe hârtie, și să adulmece mirosul tonerului și al peticului de hârtie, care, cine știe, poate îl inspiră sau nu, să ia o decizie mai bună. Partea mai puțin plăcută într-un astfel de caz, este legata de faptul că, hârtia o arunca, după câteva zile, la coșul de gunoi. Poate câ pentru un birou nu-i cine știe ce, dar pentru milioane de birouri…

Pe fondul acestui trend, un expert în domeniul tehnologiei, domnul Cornel Sabău, îmi detaila, un studiu al gigantului japonez TOSHIBA care a scos la iveală, prin compania sa de cercetare, faptul că 80% din tot ce se tipărește pe imprimanta din firmă, în circa 7-8 zile se arunca la cos. Și pentru că tehnologia trebuia să rezolve acest conflict, japonezii au creat imprimanta care permite ca pe aceeași coală să putem retipări de 5 ori, un printer inteligent a cărui descriere o aveți aici: Datasheet_e-STUDIO306LP_RD30_Eng, de la firma ROCOSOFT SRL, specializată în tehnologia 3R-REDUCE-REUTILIZEAZA-RECICLEAZĂ.

Poate că acum înțelegem cu toții de ce, la sfârșitul unor emailuri, în scopul protejării naturii, vedem uneori scris “tipăriți acest email numai dacă e strictă nevoie”. Sursa.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.