Oricine dorește să își cumpere un PC pentru gaming în zilele noastre trebuie să se gândească foarte serios cu ce placă video îl va echipa, deoarece aceasta constituie unul dintre cele mai importante componente în cazul oricarui PC destinat rulării optime de jocuri de ultimă generație.
Chiar și în cazul în care nu doriți să vă cumpărați un PC nou-nouț, ci doar să îl actualizati pe cel existent în scopul trecerii la jocuri mai noi, tot schimbarea placii video se impune.
Acest upgrade este o necesitate imperioasă indiferent că e vorba de creșterea numărului de cadre per secundă în jocurile pe care le jucați actualmente, sau doriți să simțiți trecerea la rezoluții superioare, precum 4K Ultra HD.
În prezent, piața plăcilor grafice este foarte diversificată, permițând doritorilor să aleagă dintr-o pleiadă de variante, indiferent că e vorba de AMD sau nVidia. Așadar, în rândurile de mai jos, va voi prezenta cele mai performante, mai cunoscute si mai apreciate placi video disponibile la ora actuală.
1) Nvidia GeForce GTX 1060
Detalii tehnice:
Procesoare Stream: 1,280
Viteză Nucleu: 1,506MHz
Memorie: 6GB GDDR5
Lățime de bandă memorie: 8Gbps
Conector sursă: 1 x 6-pini
Ieșiri: 3 x DisplayPort 1.4, 1 x HDMI 2.0, DL-DVI
Considerată drept cea mai potrivită alegere pentru cei care au în vedere în primul rând raportul preț/calitate, această placă oferă performanță excelentă la rezoluții ridicate precum 1080p, și cu un strop de supratactare se poate juca și la 1440p sau chiar 4K.
Singurul eventual minus al acestei plăci este reprezentat de faptul că nu are suport SLI, deci gamerii trebuie să se mulțumească la a o folosi doar de una singură. Prețurile variază între 197 si 268 de Euro.
2) Nvidia GeForce GTX 1080 Ti
Detalii tehnice:
Procesoare Stream: 3,584
Viteză nucleu: 1,480MHz
Memorie: 11GB GDDR5X
Viteză memorie: 11 GHz
Conectori sursă: 1 x 6-pini; 1 x 8-pini
Ieșiri: 3 x DisplayPort 1.4, 1 x HDMI 2.0
Acest veritabil monstru grafic reprezintă actualmente vârful de lance în domeniul puterii de calcul grafice. GTX 1080 Ti oferă cea mai bună performanță pentru cei mai pretențioși gameri, in special datorită numărului foarte mare de nuclee CUDA și a memoriei video deosebit de rapide.
Recomandată tuturor celor ce pretind atât rezoluții 4K cât și framerate ridicat, placa detronează orice concurență, situându-se în vârful ierarhiei. Prețurile variază între 761 și 959 Euro.
3) Nvidia GeForce GTX 1070 Ti
Detalii Tehnice:
Procesoare Stream: 2,432
Viteză nucleu: 1,607
Memorie: 8GB GDDR5
Viteză Memorie: 8Gbps
Conector sursă: 1 x 8-pini
Ieșiri: 3 x DisplayPort 1.4a, 1 x HDMI 2.0b, DL-DVI
Considerată drept un intermediar între GTX 1070 și GTX 1080, această placă reprezintă un balans de performanță și preț, fiind o alegere bună pentru majoritatea gamerilor care doresc un echilibru între calitate și cost.
Spre exemplu, Forza Motorsport 7 atinge 93 de cadre per secundă la rezoluția 2560×1440 pixeli, însă consumă destul de mult curent și se încinge mai tare decât GTX 1070. Prețurile variază între 559 si 709 Euro.
4) AMD Radeon RX Vega 56
Detalii tehnice:
Procesoare Stream: 3,584
Viteză nucleu: 1,156MHz
Memorie: 8GB HBM2
Viteză Memorie: 800MHz
Conectori sursă: 2 x 8-pin
Ieșiri: 3 x DisplayPort 1.4, 1 x HDMI 2.0
Când vine vorba de Full-HD, această placă este imbatabilă la ora actuală. RX Vega 56 a dovedit în teste că se descurcă mai bine decât GTX 1070, bootează mai repede, și poate fi folosită și la minat de Ethereum sau altă criptomonedă.
Totodată, funcționează excelent pe monitoare 144-la-240 Hz și cei ce doresc calitate ridicată la rezolutia 1440p vor fi foarte plăcut impresionați de acest Radeon. La ora actuală, el este disponibil pentru vânzare doar în Marea Britanie.
5) AMD Radeon RX Vega 64
Detalii tehnice:
Procesoare Stream: 4,096
Viteză nucleu: 1,247MHz
Memorie: 8GB HBM2
Viteză Memorie: 945MHz
Conectori sursă: 2 x 8-pini
Ieșiri: 3 x DisplayPort 1.4, 1 x HDMI 2.0
Depășind ca și performanță și putere de calcul placă precedentă, acest Radeon a fost conceput în ideea de a fi utilizat la aplicații de țin de realitatea virtuală, atât cea de acum cât și cea din viitor.
Echipată cu toate bunatățurile tehnologice de la ora actuală, RX Vega 64 nu se află cu nimic mai prejos decât GTX 1080, și poate fi liniștit considerată drept cea mai „periculoasă” placă AMD în acest moment. Prețurile variază între 1212 si 1427 Euro.
6) Zotac GeForce GTX 1080 Ti Mini
Detalii tehnice:
Procesoare Stream: 3,584
Viteză nucleu: 1,506
Memorie: 11GB GDDR5X
Lățime de bandă: 10Gbps
Conectori sursă: 2 x 8-pin
Ieșiri: 3 x DisplayPort 1.4, 1 x HDMI 2.0b, 1 x DL-DVI-D
Destinată celor ce au o carcasă de dimensiuni reduse, această placă oferă performanță cel puțin decentă, fiind capabilă de rezoluții până la 4k inclusiv, însă din cauza că tinde să se incingă destul de repede și să fie gălăgioasă, pierde cateva cadre ici și colo.
Reprezintă totuși o placă bună și demnă de luat în calcul pentru cei dispuși să ignore aceste minusuri. Prețurile variază între 797 și 874 Euro.
7) Nvidia GeForce GTX 1050
Detalii tehnice:
Procesoare Stream: 640
Viteză nucleu: 1,354MHz
Memorie: 2GB GDDR5
Lățime de bandă: 7Gbps
Conector sursă: PCIe
Iesiri: 1 x DisplayPort 1.4, 1 x HDMI 2.0, DL-DVI
Deși specificațiile tehnice nu ne-ar determina să o considerăm o placă performantă în special datorită cantității relativ mici de memorie, această placă a demonstrat că – la setări medii de calitate – poate oferi o performanță surprinzator de bună.
Multe shootere moderne au rulat la peste 60 fps cu această placă, iar dimensiunile sale reduse o fac ideală pentru carcasele mici. Preturile variaza intre 119 si 135 Euro, in functie de locatie.
8) Nvidia GeForce GTX 1050 Ti
Detalii tehnice:
Procesoare Stream: 768
Viteză nucleu: 1,290MHz
Memorie: 4GB GDDR5
Viteză memorie: 7Gbps
Conectori sursă: PCIe
Ieșiri: 1 x DisplayPort 1.4, 1 x HDMI 2.0, DL-DVI
Nici această placă nu este de ignorat, întrucât a dovedit că poate rula marea majoritate a jocurilor eSports la peste 60 fps.
Nici la rezoluția 1080p nu s-a făcut de rușine, însă necesită mai mult curent decât ar fi normal pentru un exemplar din categoria sa.
Oricum, are cateva clase peste 1050-ul clasic și bun potențial de supratactare, iar prețurile variază între 166 și 176 Euro.
Sursa: techradar.com
Lasă un răspuns