Campionul mondial de curse, Lewis Hamilton, a condamnat recent industria pielii prin împărtășirea de imagini grafice a practicilor sale oribile pe rețelele de socializare.
Lewis a postat un videoclip creat de organizația pentru drepturile animalelor, People for the Ethical Treatment of Animals (PETA), în care prezintă o vacă zdrobită cu un baros, înjunghiată și apoi jupuită de vie.
Lewis și-a îndemnat cei 13 milioane de adepți (followers) ai săi să nu cumpere niciodată piele. „M-am trezit și mă simțeam foarte bine azi, dar acest lucru mi-a rupt spiritul”, a scris Lewis.
„Este atât de barbar. PETA, cum pot contribui la oprirea acestui lucru? ”Săptămâna trecută, câștigătorul de cinci ori al Formulei 1 a împărtășit și videoclipuri despre vânătoare de delfini în Danemarca și braconaj de rinoceri în Vietnam.
„Cum sunt acești oameni care stau acolo și cred că ceea ce se întâmplă este în regulă?”, A postat el.
Nu este prima dată când Hamilton a exprimat părerea în legătură cu veganismul și drepturile animalelor din 2017 de când a devenit vegan. În decembrie, Hamilton a postat o fotografie cu o scroafă moartă alături de purcei săi aruncați la coșul de gunoi cu declarația, „Aceasta este prețul slăninei voastre.”
Sursa: vegnews.com
Lasă un răspuns