Bunătatea și modalitățile sale de exprimare

A fi bun, simpatic, cumsecade, amabil, de treaba, om de omenie, etc. – toate aceste atribute pozitive referitoare la natura umană au fost studiate de psihologi, în încercarea de a descoperi multiplele valențe semantice și sociale pe care ele le comportă.

Din punct de vedere lingvistic, conotațiile acestor termeni depind adesea în funcție de contextul dat, și de-a lungul timpului au suferit multiple distorsionări și dereglări de sensuri.

Totuși, trăsăturile de caracter asociate cel mai frecvent cu aceste cuvinte sunt politețea și compasiunea, ambele fiind calități intrinsec umane ce cuprind o gamă largă de manifestări diferite ca și nuanță.

Politețea se referă la înclinația de a fi respectuos față de alții, de a avea bune maniere și de a adera la normele de conduită oficial acceptate în societatea civilizată.

Compasiunea, pe de alta parte, se referă la tendința de a fi preocupat într-un mod emoțional față de soartă și bunăstarea semenilor, la înclinația de a sări în ajutorul persoanelor suferinde sau aflate în dificultate.

Din punct de vedere psihologic, expresia uzuala „bunătate sufletească” a fost asociată cu integritatea, empatia, sinceritatea, verticalitatea, răbdarea și toleranța.

Acestea sunt considerate a fi valori fundamental umane, și se formează prin educație încă de la o vârstă fragedă, conturând felul în care ne percepem pe noi înșine și în care tindem să îi privim și să îi judecăm pe alții.

Altruismul uman diferă atât în funcție de persoană cât și în funcție de situație, iar observațiile efectuate de către psihologi au condus la concluzia că există o paletă largă de modalități de exprimare a diferitelor sale implicații practice, care variază de la om la om, și care pot reprezenta atât reflecția unor aptitudini înnăscute, după cum pot fi și dobandite în urma educației sau auto-educației primite de la părinți, profesori, educatori, prieteni, diferiți membrii ai anturajului etc.

Sursa: sciencealert.com

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.