Concepută în special pentru gamerii însetați de performanță, ce au pretenții cât mai ridicate când vine vorba de supratactare și „framerate”, cei de la ASUS au scos la lumină o adevărată capodoperă.
Dotată cu Water Cooling Master și concepută împreună cu Bitspower, această placă de bază suportă 8 ventilatoare, este echipată cu Nvidia two-way SLI și AMD 3-way CrossFireX multi-GPU, deținând 2 sloturi PCI Express 3.0 16x și încă 2 PCI Express 4x.
Sunetul este oferit de ESS Sabre Hi-Fi ES9023P digital-to-analog converter, ce deține codecul SupremeFX S1220. Totodată, placa conține suport pentru cipsetul Intel Z270 și pentru toată gama de procesoare din ultimă generație i7, i5 i3, Core, Pentium și Celeron.
La capitolul memorie, placa suportă până la 64 GB DDR4, iar printre alte dotări se numără 2X2 802.11AC Wi-Fi cu MU-MIMO, Bluetooth 4.1 și Thunderbolt 3.
Realizare deosebită din toate punctele de vedere, noua placă de bază are la ora actuală prețul de 630 dolari.
Sursa: tomshardware.com
Lasă un răspuns