Sincer, îl apreciez mult pe domnul senator Valeriu Todirașcu, și chiar mi-aș dori ca domnul senator să fie un exemplu pentru toți cei care ne conduc. Ar fi frumos să primim un raport de activitate pe anul trecut și de la domnul Premier Victor Ponta. Dar până atunci putem să citim raportul domnului Valeriu, după doi ani de activitate. Felicitări domnule senator Valeriu Todirașcu!
Pentru cei ce au o meserie, o carieră și ceva reușite în viață, nivelul actual al activităţii parlamentare reprezintă o sfidare la adresa rațiunii, profesionalismului, competenței, înțelepciunii și inteligenței, asigurând un şoc profesional uriaș pentru orice viitor parlamentar, care va putea constata cât de mult loc este pentru bine și cât de puțin loc a mai rămas pentru şi mai rău, toate pe seama vieților, banilor și speranței cetățenilor.
S-au împlinit doi ani de când cetățenii m-au ales senator.
Deşi am făcut tot ce am putut pentru a fi de folos ţării şi cetăţenilor săi, bilanţul acestei jumătăţi de mandat, scurs până acum, este negativ şi îmi provoacă o stare de tristeţe şi revoltă.
În cei doi ani de mandat am identificat și semnalat multiple nedreptăți, inclusiv elemente ale unei sclavii moderne a cetățenilor români în raport cu statul, detalii aici: http://www.petitieonline.net/petitie/15823150
Am dezvăluit o stare de totală dependență politică, socială și economică în care sunt ținuți cetățenii români în stadiul actual de dezvoltare a României.
În schimbul încrederii lor în democraţie și libertate, cetăţenii ţării au fost transformați în sclavii Statului Român, stat cu cel mai scăzut nivel de trai din Uniunea Europeană, stat care s-a aşezat deasupra societăţii şi în care actuala oligarhie politică și economică încearcă să-şi păstreze poziţia dominantă pentru a continua să-şi folosească puterea pentru a promova propriile interese.
Pentru diminuarea nedreptăților la care sunt supuşi cetăţenii, am identificat soluții și am efectuat diverse demersuri, conform detaliilor de aici http://www.tody.ro/document/Senator-Valeriu-Todirascu-detalii-activitate-parlamentara-2012-2016, care constau în 66 de inițiative legislative depuse la Senat, 160 de petiții adresate Președinției, Guvernului, Avocatului Poporului, Birourilor permanente ale Senatului şi Camerei Deputaţilor, Consiliului Legislativ, DNA, ANI și forurilor europene, 170 de luări de cuvânt în ambele Camere ale Parlamentului, 110 comunicate de presă, dar și o plângere penală depusă la DNA împotriva persoanelor din Ministerului Finanţelor Publice responsabile de colectarea sumelor confiscate în instanţe în procesele DNA bănuite de săvârşirea infracţiunilor de neglijenţă în serviciu și favorizarea făptuitorului: http://www.comunicatedepresa.ro/senator-valeriu-todirascu/plangere-penala-depusa-la-dna-impotriva-functionarilor-responsabili-de-colectarea-sumelor-confiscate-in-instanta
Finalitatea concretă a demersurilor întreprinse de mine la Senat este, însă, departe de a fi adus rezultate palpabile pentru cetățeni, chiar dacă soluțiile și inițiativele depuse indică o creștere formală și continuă a activității mele.
Pentru cei ce au o meserie, o carieră și ceva reușite în viață, nivelul actual al activităţii parlamentare reprezintă o sfidare la adresa rațiunii, profesionalismului, competenței, înțelepciunii și inteligenței. Pentru mine, care am intrat în Parlament din viaţa de om normal, aflat în afara clasei politice, şocul profesional a fost enorm. Am fost uimit să constat cât de mult loc era pentru bine și cât de puțin loc pentru şi mai rău. Și toate astea se întâmplă pe seama banilor și speranţei cetățenilor.
Iată câteva elemente ale sclaviei moderne în care se află cetăţenii români și cu care îmi propun să continui să lupt împreună cu dumneavoastră.
– Statul Român a încălcat suveranitatea poporului român, nesocotind voința suverană a cetățenilor, privind numărul maxim de 300 de parlamentari stabilit prin Referendumul din 2009.
– Statul Român a încălcat garanțiile privind sistemul politic, format din partide politice care trebuie să respecte principiile democratice, atunci când Parlamentul a votat legea partidelor politice care, prin omisiune, a obstrucționat transpunerea în corpul său a garanțiilor faţă de cetățeni privind funcționarea democratică şi în interes naţional a partidelor politice.
– Statul Român a numit în funcția de Avocat al Poporului o persoană care nu îndeplineşte condiţiile de competenţă şi de independenţă necesare acestei înalte funcţii, compromițând independența acestei instituții.
– Statul Român a refuzat implementarea pedepselor și responsabilității juridice suplimentare, atunci când demnitarii statului încalcă jurământul depus, a refuzat înăsprirea pedepselor pentru categoriile de persoane aflate în serviciul public şi a permis aleşilor locali condamnaţi definitiv pentru infracţiuni de corupţie şi de serviciu să-şi exercite în continuare funcţia publică, dacă instanţa nu a prevăzut o pedeapsă cu executare.
– Statul Român a refuzat aprobarea unui număr suficient de secții de votare în străinătate pentru cei peste trei milioane de cetățeni români cu drept de vot aflați peste hotare.
– Statul Român a refuzat implementarea unor măsuri simple, preventive şi deloc costisitoare, de luptă cu corupția, risipa, furtul și deturnarea banilor publici ai cetățenilor, așa cum este transparența publicării on-line și din oficiu a achizițiilor publice.
– Statul Român a determinat o importantă pagubă tuturor cetățenilor ţării care îşi îndeplinesc în mod onest îndatoririle către stat pentru că a colectat, în anii 2010-2013, un procent de numai 5% din sumele confiscate de instanţa de judecată în procesele de corupţie intentate de DNA, văduvind cetățenii români de restul de 95%, sumă care putea fi destinată construcţiei de spitale, școli și autostrăzi.
– Statul Român aplică propriilor cetățeni patru taxe diferite, ultima plătită direct, pentru a avea acces la legile României, legi pe care sunt obligaţi să le cunoască şi să le aplice.Statul Român acceptă anual decesul a peste 60.000 de români din cauza disfuncționalităţilor din sistemul de Sănătate, inclusiv deturnarea a peste 1 mlrd EUR din banii alocați Sănătății şi refuză introducerea de reforme în sănătate prin care aceşti bani să fie îndreptaţi spre destinaţia lor normală, aceea de a furniza servicii medicale conforme cu standardele europene, pe baza evaluărilor tehnologiilor medicale, care să garanteze eficacitatea şi cost-eficiența.
Din păcate, România este și rămâne o țară capturată de un grup de șmecheri, hrăpăreţi şi fără scrupule, indivizi care sunt uniţi, transpartinic, de interese proprii nelegitime.
Țara este acum a lor, dar trebuie luată înapoi, motiv pentru care am elaborator și propus cetățenilor câteva ghiduri practice de luat țara înapoi, prin care cetățenii pot declanșa reformele din România, respectiv:
– Ghid practic nr. 1 de luat țara înapoi – Iată cum pot cetățenii finaliza referendumul din 2009 privind 300 parlamentari: http://www.tody.ro/document/2014-05-08-Ghid-practic-nr-1-de-luat-tara-inapoi-Cum-pot-cetatenii-finaliza-Referendumul-privind-300-parlamentari
– Ghid practic nr. 2 de luat țara înapoi – Iată cum pot cetățenii obține prosperitate pentru ei şi familiile lor: http://www.tody.ro/document/2014-05-17-Ghid-Practic-nr-2-de-luat-tara-inapoi-Cum-pot-cetatenii-obtine-prosperitate-pentru-ei-si-famiile-lor
– Ghid practic nr. 3 de luat țara înapoi – Iată cum pot firmele concura onest în cadrul achizițiilor publice fără a da mită corupților: http://www.tody.ro/document/2014-05-24-Ghid-practic-nr-3-Cum-pot-firmele-concura-onest-in-cadrul-achizitiilor-publice-fara-a-da-mita-coruptilor-pdf
– Ghid practic nr. 4 de luat țara înapoi – Iată cum poate un partid ALTFEL obține 10-25% voturi din cei 67% alegători absenți la alegerile din 2014: http://www.tody.ro/document/2014-06-03-Ghid-practic-nr-4-Cum-un-partid-obtine-10-25-voturi-in-2016-de-la-alegatori-absenti-la-alegerile-din-2014
– Ghid practic nr. 5 de luat țara înapoi – Iată cum pot crește salariile medicilor și calitatea îngrijirii pacienților, prin înființarea Agenției Naționale de Management în Sănătate (ANMS), prin a cărei activitate se vor disponibiliza treptat peste 1 mlrd EUR anual din fondurile alocate sănătății, stopându-se actualele deturnări, costuri uriașe, risipa și ineficiența din domeniul sanitar: http://www.tody.ro/document/2014-08-17-Ghid-practic-nr-5-Cum-pot-creste-salariile-medicilor-si-calitatea-ingrijirii-pacientilor
– Ghid practic nr. 6 de luat țara înapoi – Iată cum pot alegătorii influența abolirea sclaviei moderne a cetățenilor români: http://www.tody.ro/document/2015-02-02-Ghid-practic-nr-6-Cum-poate-fi-abolita-sclavia-moderna-a-cetatenilor-romani
Îmi cer scuze față de cetățenii ţării pentru că nu pot raporta alte rezultate, dar nici nu-mi pot permite să răspândesc mesaje ipocrite, despre, veșnic viitoarele, victorii.
Vă asigur că nu dezarmez şi voi continua să lupt prin măsuri inteligente și eficiente împotriva dominației, în România, a unui stat hoţ, risipitor, incompetent și abuziv, care nesocoteşte prevederile Constituției şi asupreşte cetăţenii săi.
Citeste mai mult: Raportul senatorului Valeriu Todirașcu către cetățenii țării, după doi ani de mandat
Lasă un răspuns