Kuala Lumpur este capitala Malaeziei, locul unde designer-ul DYMITR MALCEW a avut ocazia să redeseneze interiorul unui birou care ocupă un etaj întreg. Designul este inspirat din natură, dar în fiecare „colț” găsim un element surpriză, designerul creând astfel unicitatea fiecărei încăperi.
Spațiul amenajat este localizat într-un mare centru de cumpărături, distracții și turism din capitala Kuala Lumpur. Noul birou ocupă etajul 16 al clădirii The Pavilion Tower. DYMITR a ales să folosească materiale naturale pentru a oferi confort și un spațiu în care îți face plăcere să lucrezi. Proiectul a fost finalizat în octombrie 2011, iar fiecare încăpere are povestea ei.
La recepție pereții sunt construiți din coloane de lemn, lăsându-ți impresia că umbli pe lângă „copaci” care îți călăuzesc drumul către recepția sculptată din piatră naturală.
Pe lângă lumina directă din tavan, designerul a abordat și iluminatul indirect care se asociază cu un mediu relaxant, dar și un „aer” modest și foarte bun gust în același timp. Una dintre camerele de întâlniri, care mi-au plăcut cel mai mult, are pe tavan mai mulți fluturi negri de diferite dimensiuni, iar corpul de iluminat care are rolul să ilumineze biroul seamănă cu unul pentru bucătărie, dar se potrivește ca o mănușă.
Lasă un răspuns