Biscuiţii Happy Choice – un gust din al nouălea cer!

biscuiti Happy Choice

biscuiti Happy Choice

Biscuiţi cu cacao şi cremă de lapte cu fulgi de cocos – gustul lor îţi dezvăluie o plăcere imensă!

 

Iniţial am cumpărat biscuiţii Happy Choice pentru că aveau un preţ destul de bun pentru 200 grame. Adică 2,79 lei cu TVA*, mai precis 1,39 lei cu TVA pentru 100 grame. Aşadar dacă analizez după preţ, sunt destul de ieftini pentru 100 grame de biscuiţi. Ambalajul de carton se dechide cu uşurinţă şi în interior descoperim o tăviţă de plastic în care biscuiţii sunt aşezaţi pe patru rânduri. Pentru a proteja biscuiţii producătorul a sigilat cu o folie transparentă tăviţa de plastic. Marginea tăviţei prezintă un risc de tăiere mediu, aşadar manipulaţi-o cu grijă. Grafica ambalajului este plăcută şi te convinge să cumperi produsul chiar dacă îl vezi pentru prima oară.

Un gust atât de bun, încât mâine merg să-mi cumpăr încă un pachet

 

După ce am degustat primul biscuite, vă pot spune sincer că este cel mai bun produs din categoria lui. Biscuiţii de cacao cu cremă de lapte şi fulgi de cocos au un gust care te trimite în al nouălea cer. Sunt bucuros că i-am cunoscut şi vă recomand aceşti biscuiţi cu încredere. Produsul pe care l-am cumpărat expiră în data de 23.05.2014, deci au o valabilitate de aproximativ 8 luni de la data producţiei.

biscuiti Happy Choice

Ingrediente & valori nutriţionale

 

100 grame de produs ne oferă 517 kcal/2164 kj, conţin 6,5 grame de proteine, 59,9 grame de carbohidraţi şi 27,4 grame grăsime. Ingredientele care îi fac aşa de buni sunt: cremă de lapte 33% (yahăr, ulei vegetal rafinat, fulgi de cocos, lapte praf integral 9%, zer, praf, arome: cocos, lapte, vanilieş emulgatori: lecitină de soia, mono şi digliceride ale acizilor graşi), făină de grâu, ulei vegetal rafinat, zahăr, amidon de porumb, sirop de zahăr invertit, cacao praf, melanj de ouă; agenţi de creştere: bicarbonate de amoniu, bicarbonat de sodiu; emulgator: mono şi digliceride ale acizilor graşi. Poate conţine urme de arahide, alune şi susan. A se păstra la loc răcoros şi uscat. Ţara de origine Bulgaria.

 Ingredientele au fost tipărite cu un font mic, dar nu foarte mic!

biscuiti Happy Choice

Despre producător

Zaharni Izdelia – Varna Ltd. Western Industrial Yone, Varna 9000, Bulgaria. Tel.: +359 52 571 340. Distribuitor: Kaufland România SCS, Str. Barbu Văcărescu, Nr. 120-144, Sector 2, RO-020284 Bucureşti.

În final vă propun să îi încercaţi dacă…

 

Dacă vă plac biscuiţii de cacao cu cremă de lapte şi cocos trebuie neapărat să încercaţi biscuiţii de la Happy Choice! Preţul biscuiţilor Happy Choice, este unul excelent în raport cu calitatea pe care o oferă. Sunt o alegere fericită, aşa cum spune şi producătorul bulgar “Happy Choice”. Tăviţa de plastic în care sunt ordonaţi biscuiţii are o margine mai ascuţită, în rest este un produs excelent!

*Preţul a fost actualizat la data de 13/09/2013 şi este valabil în Oradea, preţul în alte oraşe/magazine poate fi diferit!

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.