Această experiență nu a avut loc în România, ci în Germania. Nu că Tesla nu ar fi de nasul nostru, însă probabil achizițiile sunt timide la noi în țară, iar instalarea de super-încărcătoare nu se justifică.
Are 2,2 tone și „consumă” cca. 5 euro pentru 100 km parcurși!
Ei bine, am testat modelul de top P100D, are cca. 2,2 tone, este o mașină foarte stabilă în care se simt mai puțin denivelările drumului și stă extrem bine pe șosea.
Accelerația la modelul pe care l-am încercat, practic frâna mașina în momentul în care nu mai accelerai, iar stopurile se porneau automat. Din punctul acesta de vedere este comodă, însă tot trebuie să apăsați frâna dacă trebuie să reduceți viteza la zero. Senzorii de parcare indicau în centimetri distanța dintre Tesla și restul mașinilor.
Bugatti Chiron are nevoie de 2,5 secunde pentru 0 – 100 km/h, dar aceeași performanță o întâlnim și la o Tesla Model S P100D!
Accelerația este bestială, în modul de top atinge 100 km/h în 2,5 secunde, cred că nici Ferrari nu poate concura cu Tesla la acest demaraj.
În teste, era setată în modul normal unde avea cca. 400 CP în loc de cca. 600 CP, a atins 100 km/h foarte repede, probabil în 5 secunde, însă am observat că demarajul nu este așa de agresiv cum mi-l închipuiam, pe scurt pare o mașină îndreptată spre confort din primele teste.
Desigur, te lipește de scaun, te face să zâmbești și atunci când este setată în modul normal. Aș fi vrut să văd cum e să atingi 100 km/h în 2,5 secunde, însă rămâne pentru data viitoare.
„Combustibilul” la Tesla Model S este din partea casei!
Dacă aveți un buget ce depășește 80.000 euro sau se învârte pe aici, adică vă permiteți o mașină premium, după ce o să testați BMW, Mercedes și AUDI, vă recomand să încercați Tesla Model S.
Pe lângă faptul că rețeaua de super-încărcătoare se extinde mult în Europa, modelul P100D are o autonomie de 400 km în oraș cu o încărcare de 30 de minute la supercharger, serviciul fiind gratuit (în Germania sunt peste 60 de puncte de încărcare).
Așadar, acest serviciu nu vi-l poate oferi în prezent BMW, Mercedes sau AUDI. La acestea din urmă mai trebuie să ardeți combustibil, care s-a scumpit nesimțit în ultima vreme în toată Europa!
Lasă un răspuns