Încadrându-se în categoria cu adevarat supergrea când vine vorba de putere de procesare grafică, acest „mamut” de la AMD – intitulat sugestiv „Frontier Edition” – reprezintă efortul de ultimă oră al companiei de a depăși concurența reprezentată de splendidul model GTX 1080 Ti de la nVidia.
Intenționând să spargă frontierele în privința a ceea ce este la ora actuală posibil la capitolul video, noul Radeon Vega deține o configurație greu de egalat, și vine însoțit atât de răcire pe apă cât și de răcire cu aer, fapt datorită căruia eficiența sa crește deosebit de mult.
Iată datele tehnice ale plăcii:
Procesoare stream: 4,096
Unități de calcul: 64
Marime procesor grafic (GPU : 486mm²
Tranzistori: 12,5 miliarde
Grecvența de ceas procesor grafic GPU (standard/supratactare): 1382 MHz/1600 MHz
Shadere/SIMD: 4096/64
Unități de textură/ROPS: 256/64
Viteză procesor: 1382MHz “standard,” 1600MHz (supratactat)
Single precision floating point performance: 13.1 TFLOPS
Double-precision floating point performance: 26.2 TFLOPS
Pixel fill rate: 90 gigapixels per second
Memorie: 16GB HBM2
Lățime de bandă: 483 GBps/s
Conectori externi sursă: 2×8-pin
TDP: 300 wați (air-cooled), 375W (liquid-cooled)
Ieșiri video: trei DisplayPort 1.4, HDMI “4K60”
După cum se poate lesne bănui, o astfel de placă nu a fost creata în ideea de a fi utilizată pentru gaming, ci pentru cercetare. Chiar și oficialii companiei au declarat că acest Vega este destinat în primul rând oamenilor de știință, specialiștilor din laborator ce operează cu date, și inginerilor ori designerilor.
Desigur, acest fapt nu-i va împiedica pe gameri să o cumpere, însă deocamdată nu au fost efectuate destule teste pentru a-i putea releva cu precizie performanța de care e capabila în jocurile de ultima generație.
Prețul nu este chiar atât de mare pe cât am fi tentați să credem, site-ul Newegg raportând cifră de 1000 de dolari pentru varianta cu răcire pe aer, și 1500 dolari pentru cea cu răcire cu apă. Un lucru e însă limpede: noul Radeon reprezintă fără doar și poate o bestie grafica demnă de toată lauda, și constituie o sfidare puternica azvârlită în fața celor de la nVidia.
Surse: tomshardware.com și pcworld.com
Lasă un răspuns