Nefiind la ora actuală prezentă în DSM, parafrenia este considerată de către marea majoritate a psihiatrilor drept o psihoza atipică ce poate surveni mult mai tarziu în viață decât alte psihoze endogene sau exogene.
Diagnosticul diferențial se face cu schizofrenia, tulburarea schizofreniformă, paranoia, psihoza schizo-afectivă, sau cu alte tipuri psihoze din această categorie, bolnavul de parafrenie prezentând deliruri iraționale, halucinații, gânduri și teorii incoerente sau bizare, comportament excentric și manifestări de conduită ilogice.
Spre deosebire însă de schizofrenic, personalitatea parafrenicului nu este într-atât de puternic afectată, bolnavul putând întreține totuși relații relativ normale cu mediul ambient și cu anturajul.
Parafrenia debutează în multe cazuri după 40 de ani, și la fel ca multe alte psihoze și afecțiuni psihice, are o predispoziție genetică.
Totodată, rănirea creierului, degenerescentă cerebrală sau consumul abuziv de alcool și ori droguri poate induce simptome specifice parafreniei, putând chiar favoriza apariția bolii.
Unii psihiatrii sunt de parere că parafrenia are legătură și cu demențele, însă spectrul bolii este suficient de vast și uneori chiar ambiguu pentru că mulți specialiști să diagnosticheze un parafrenic drept suferind de o altă tulburare.
În privința tratamentului, pronosticul este mai optimist decât în cazul altor psihoze.
Acești bolnavi raspund bine la medicația antipsihotică, în special dacă ea este însoțită de o forma de psihoterapie, în special Reality Therapy – practicată din pacate destul de rar chiar și în Statele Unite.
Întrucât parafrenia coexistă ocazional cu depresia și anxietatea, antidepresivele triciclice – Imipramina, Amitriptilina – pot avea efecte benefice și pentru parafrenie, la fel după cum intervenția celorlalți membrii ai familiei și suportul lor afectiv și rațional pentru restabilirea echilibrului în cazul acestui bolnav influențează în bine evoluția tratamentului.
Articol scris de Botez Ionuț
Lasă un răspuns