1) Psihanaliza
Este o forma de tratament a tulburărilor psihice care are drept postulat ideea că omul dispune de un inconștient în care sunt refulate prin mecanisme de aparare ale Eului toate gândurile și sentimentele care sunt inacceptabile pentru conștiință, iar atunci când acest inconștient devine prea plin de afecte pe care nu le poate descărca într-un mod sănătos și satisfăcător, apar diferite tipuri de nevroze, uneori chiar cazuri grave de psihoză.
Psihanaliza sondează inconștientul pacientului prin explorarea fanteziilor sale și analiza viselor, utilizând tehnica asociațiilor libere, și încercând să aducă în conștiință elementele refulate care au provocat tulburările de care suferă bolnavul.
Dacă acest fapt se realizează într-o manieră adecvată, printr-o abreactie și un catarsis specific, tulburările dispar.
In psihanaliza clasică, pacientul este invitat să se așeze pe un divan și să spună fără nici un fel de rețineri absolut tot ce îi trece prin minte, iar psihanalistul stă în spatele său și ascultă cu multă atenție tot ce spune pacientul, fără însă a dialoga cu el/ea.
Rolul psihanalistului este unul pasiv, este doar de a interpreta datele furnizate de pacient, fără a interveni verbal, decât foarte rar.
Obiectivul final al psihanalizei este să îl împace pe pacient cu adevărul profund din interiorul/adâncul său, motiv pentru care psihanaliza a fost numită și psihologia profunzimilor, și terapia psihanalitică are în vedere realizarea unui echilibru major în structura personalității pacientului, care trebuie eliberată de compulsii, complexe, conflicte inconștiente și alte probleme de acest gen.
Durata unei psihanalize este de câțiva ani, iar în a doua jumătate a secolului XX au aparut nu doar mai multe forme de psihanaliză – freudiană, jungiană, adleriană, lacaniană, kleiniană etc. ci și mai multe școli de psihoterapie care își fondează preceptele și procedurile pe metoda intemeietorului ei – neurologul austriac Sigmund Freud.
2) Psihoterapia psihodinamică
Inspirându-se din psihanaliză clasică, această terapie pornește de la premiza că gândurile și sentimentele care se afla de cele mai multe ori în afara conștiinței noastre ne pot cauza diferite probleme și dificultăți, putând să conducă într-un final la apariția multor boli.
Prin urmare, în acest tip de terapie, pacienții sunt rugați să vorbească cât mai liber posibil despre absolut tot ce le trece prin cap, inclusiv despre visele și fanteziile lor, pentru a deveni conștienți de ele și a le facilita eliberarea, fără de care ele și-ar continua efectele subtile care au dus la apariția simptomelor pentru care pacienții au venit la cabinet.
Acordând o importanță specială sentimentelor, inclusiv celor pe care pacienții le au față de propriul terapeut, această terapie ajută prin acest procedeu și la îmbunătățirea relațiilor pe care suferinzii le au cu semenii în viața de zi cu zi.
Deși această terapie poate dura o perioadă limitată, de regulă ea se desfășoară pe parcursul a cel puțin un an.
3) Terapia cognitiv-comportamentală
Se bazează pe ideea că multe dintre problemele noastre provin din modul în care gândim, si se concentrează pe schimbarea acestor tipare negative de gândire, și înlocuirea lor cu unele pozitive, sănătoase, constructive, și social-acceptate.
De regulă, această terapie durează relativ puțin, însă în funcție de necesitățile fiecărui individ, și de complexitatea patologiei pe care acesta o prezintă, poate dura mai mult, până la dispariția simptomelor sau ameliorarea lor.
Această terapie este utilizată în cazurile de depresie, anxietate și tulburări alimentare. Ședințele se concentrează pe problema curentă a pacientului, și deseori terapeuții dau teme pentru acasă pacienților.
4) Terapia dialectico-comportamentală
Acest tip de terapie a fost dezvoltată pentru a reduce rata sinuciderilor și tendințelor de automutilare în cazul personalităților borderline, deoarece acest tip de tulburare de personalitate devine din ce în ce mai frecvent în ultimii ani.
Totodată, ea îi ajută și pe cei ce suferă de depresie, anxietate și alte tulburări să își gestioneze mai bine impulsurile, sentimentele și comportamentul distructiv și/sau autodistructiv.
Specialiștii care practică această forme de terapie sunt disponibili și prin telefon pentru a-i ajuta pe pacienți să își rezolve eventualele probleme de viață care pot apărea între ședințe, pentru a evita potențiale tragedii.
Această terapie durează de regulă între șase luni și un an, iar pacienții participă adesea și la terapii de grup.
5) Psihoterapia interpersonală
Dezvoltată inițial tot pentru tratarea depresiei, această terapie pornește de la ideea că problemele psihice sunt rezultatul unei comunicări defectuase cu mediul înconjurător, în special de problemele interpersonale dintre indivizi, și că gestionarea lor adecvată și rezolvarea lor duce la diminuarea considerabilă a simptomelor.
Tratamentul durează, de regulă, între 12 și 18 ședințe, și este utilizat actualmente și pentru anxietate și tulburări alimentare.
6) Terapia combinată
O formă sau alta de psihoterapie poate fi adesea combinată cu tratamentul farmacologic.
În cazul în care terapeutul este medic psihiatru, el/ea poate – pe lângă efectuarea unei psihoterapii – să prescrie și medicamente care, în combinație cu psihoterapia, ajută la o ameliorare mai rapidă a simptomelor și sporește șansele de vindecare.
Pentru multe persoane care suferă de diferite tulburări, acest mod de abordare reprezintă o procedură mai eficientă de tratament în comparație cu terapia singulară.
Adesea, dacă terapeutul este psiholog, el/ea poate conlucra cu un psihiatru sau neurolog care îi poate prescrie bolnavului medicamente, în cazul în care ambii specialiști sunt de părere că situația o impune și că acest fapt ar constitui o metodă mai indicată de abordare.
Sursa: huffingtonpost.com
Articol scris de Botez Ionut
Lasă un răspuns