Despre BMW
Astăzi să deții o marcă premium nu mai este o dificultate. Mai ales că, modelul pe care îl prezint se poate cumpăra cu ușurință între 2000 – 2500 euro, la momentul redactării acestui articol.
Odată ajuns la volanul unui BMW, realizezi că acesta îți oferă o siguranță suplimentară, care îți asigură impresia că poți să mergi cu orice viteză în oraș sau în exteriorul lui. Însă, această siguranță este doar virtuală, așadar păstrează limita de viteză, dacă vrei să ai grijă de viața ta!
Spun asta, că am avut o surpriză foarte neplăcută cu BMW-ul, adică într-o curbă am accelerat mai mult decât a fost nevoie (cca. 35 km/h) și acesta a derapat, iar sistemele care controlează electronic derapajul nu și-au făcut deloc treaba și era cât pe aici să întru în bordură.
Nu zic că altă dată, DSC-ul a funcționat impecabil, însă, la Mercedes nu am pățit să drapez și mașină să nu se stabilizeze. Nu zic, poate că, cauciucurile ar fi de vină, dar pentru mine BMW-ul are o problemă la partea cu derapajul care este „controlat” electronic. Și nu o spun numai eu, ci sunt mai multe filme pe youtube.com care demonstrează că și modele noi pot derapa pe stradă, iar sistemul electronic dovedește că este incapabil să stabilizeze mașina și te poți trezi în stâlp sau parapet. Desigur, repet eu o singură dată am avut neplăceri cu BMW-ul, dar mi-a fost de ajuns ca să mă cumințesc.
Așadar, tracțiunea pe spate în multe cazuri nu este avantajoasă. Oricum, asta îți spun din experiența mea cu marca BMW. Poate că în 2018 lucrurile se vor schimba, poate că, cauciucurile au o importanță vitală, dar și atunci, când un BMW drapează sistemul lui electronic ar trebui să îți stabilizeze mașina fără nicio o problemă! Din această cauză, te sfătuiesc să conduci cu atenție orice marcă BMW. Și să nu te lași păcălit de siguranța pe care o creează această marcă!
Ce înseamnă un BMW „second” sau la mana a II-a?
Personal consider că este mai ieftin din toate punctele de vedere un BMW „second”, decât unul nou. Chiar dacă pe cel vechi probabil o să schimbi următoarele piese: tobă finală, baterie, borcanul de apă, butoane deschidere geamuri, discuri frână, plăcuțe frână, componente direcție, garnitură filtru ulei, garnitură baie de ulei, senzori, telescoape, reglat frână de mână etc.
Multe dintre ele sunt consumabile și după 200.000 de km parcurși, unele piese trebuiesc înlocuite că vrem, că nu vrem. Așadar, la un BMW „second” să te aștepți să mai investești în piese încă cel puțin 500 până la 1000 euro. Unele piese le poți schimba chiar tu, dar înainte de asta îți sugerez să urmărești tutorialele de pe youtube ca să vezi, cum se schimbă. Spre deosebire de alte mărci, la BMW multe piese se schimbă cu ușurință. Chiar am filmat un tutorial cu schimbarea butoanelor ce are rolul să deschidă geamurile. Deci, BMW-ul este o mașină care se poate repara în multe cazuri, cu ușurință, chiar de proprietar.
Consum BMW 316ti benzină
Am avut ocazia să merg cu el și în oraș și la drum lung cca. 20.000 km. Consumul pe autostradă s-a cifrat între 7 și 8 litri/100 km. În oraș consumul este între 9 și 12 litri, depinde cum este vremea, evident iarna consumă mai mult. O să te surprind, dar sunt mulțumit de acest consum având în vedere faptul că, un VW Lupo sau Polo consumă în oraș liniștit 10 litri/100 km. Iar la BMW mai este o „problemă”! Este destul de greu să te abții să nu îl accelerezi brutal, oricum pentru a asta a fost făcut! Astfel, consumul ajunge la 12 litri/100km sau poate și mai mult, depinde cât de des îți place „să-i dai talpă!”
Drift controlat
Alăturat vă prezint un drift controlat, ceea ce îi place unui BMW. Senzația este neînlocuit, cu alte mărci. Deci, BMW-ul s-a născut pentru drift.
Finisaje BMW
După 220.000 km, finisajele din interiorul unui BMW încep să „ruginească”, iar cele mai utilizate componente, ar trebui revopsite sau schimbate, urmele de uzură fiind sesizabile. Pe de altă parte, recomand vopsirea unor elemente din habitaclu, astfel poți să-ți personalizezi cum dorești bordul și consola BMW-ului.
Pielea de pe volan este de calitate superioară și după 220.000 km se menține bine, la schimbător a început să se uzeze. Spre exemplu, pielea care îmbracă baza schimbătorului s-a rupt și trebuie schimbată. În principiu, finisajele interioare sunt premium și nu am nimic de obiectat decât că s-au uzat, dar este firesc după aproape 12 ani.
Comportament pe autostrada și în oraș
Seria 3 stă foarte bine în curbe, chiar mai bine ca și clasa B de la Mercedes. La drum lung, seria 3 este comodă, un reprezentant de la BMW spunea că acest model nu ar fi la fel de comod cu omologul lui de la Mercedes. Însă, mie și Mercedesul, dar și BMW-ul mi se par la fel de comode la drum lung, și mă refer la peste 1000 km parcurși pe autostradă.
În oraș, BMW-ul 316 nu este așa de flexibil ca și o mașină mai mică, se simte că este mai rigid și necesită mai multă atenție. Chiar și poziția la volan este fixă în BMW, volanul este îndreptat spre partea stângă se poate observa acest lucru după un timp. Astfel, BMW-ului îi place la drum lung. Tempomatul situat pe volan, este un adevărat deliciu al acestui model de BMW, chiar e foarte ușor de setat și de controlat la drum lung. Aici BMW-ul este mai reușit decât Mercedesul. Chiar nu pricep, de ce la modele mai noi, BMW a optat să mute tempomatul de pe volan pe axul volanului, la fel ca și la Mercedes sau VW?!?
Confort
Comparativ cu Mercedes, BMW a construit bordul în jurul șoferului, astfel, comenzile au fost poziționate la îndemâna acestuia. Modelul, pe care l-am testat, avea aproape toate opționalele, deci de pe volan poți controla aproape tot, volum, telefon, tempomat, radio, CD etc. Ceea ce Mercedes a reușit și BMW nu, este maneta de semnalizare care la Mercedes include și spălarea geamurilor. În schimb, la BMW ca să cureți parbrizul, trebuie să folosești o altă manetă de pe axul volanului și astfel, ești obligat să folosești mâna dreaptă, ceea ce la Mercedes nu este cazul.
La drum lung, peste 80 km/h, poți să mergi cu BMW-ul și în treapta a V-a, se va descurca bine și va avea un consum mai mic de carburant. Servo-ul de la BMW este un pic mai greoi, comparativ cu cel de la Mercedes care, după părerea mea este cel mai bun. Scaunul de la BMW, te susține ca și o scoică, iar dacă vrei să tragi pe dreapta să te odihnești într-o secundă poți să cobori spătarul, ceea ce la alte mărci nu este posibil. Și în BMW se doarme destul de bine. Modelul pe care l-am testat avea și un pachet de vară, care la deschiderea ușilor, dacă ții apăsat butonul de deschidere, se deschid toate geamurile și trapa.
De asemenea, se pot și închide, dar trebuie să fii aproape de mașină. Din acest punct de vedere BMW-ul este foarte practic. Ușile la BMW se închid mai greu ca și la Mercedes. Comenzile se acționează ușor în BMW, ambreiajul funcționează ușor, iar iluminatul interior este destul de bun. Ce îmi place foarte mult, este faptul că toate butoanele importante se găsesc pe consola centrală, adică este foarte ușor să deschizi toate geamurile din mașină, să închizi ușile sau să pornești avariile. Butoanele funcționează fin și sunt prompte.
Piese de schimb BMW
Discurile de frână și plăcuțele mi se par mai scumpe la BMW decât la alte mărci, restul pieselor au preț rezonabil și cum spuneam, la BMW, unele piesele se schimbă mai ușor decât la alte mărci.
Concluzia finală
BMW este o mașină premium, confortabilă la drum lung și gândită pentru drift pe piste private și autostrăzi. Aparent ai impresia că mașina este foarte joasă și garda ei pare foarte apropiată de șosea, însă nu este chiar așa de joasă – are garda cu câțiva cm mai mică ca și la Logan. În general, în cazul mașinilor second hand pe care le-am cumpărat și testat, am ajuns la ideea că trebuie să aloci și un buget de reparații de cca. 500 – 1000 euro după achiziția ei!
Recent am schimbat uleiul de transmisie la cutia de viteze manuală a BMW-ului cu motor de 1,8 litri. A fost nevoie de 1 litru, însă acest lucru s-a simțit imediat, vitezele se schimbă mult mai ușor. Intră mult mai ușor în treapta întâi și în a V-a. Trepte la care am observat că sunt unele probleme cu această cutie de viteze.
Am schimbat suspensia pe spate (arcuri sport) și am observat că nu mai sunt probleme în curbe, chiar și în derapajele controlate ori drifturi. Dar o să mai fac teste…
În această iarnă s-a descurcat bine, chiar și pe pante abrupte cu zăpadă a urcat, a patinat puțin, dar a urcat. Probabil contează mult cauciucurile de iarnă pe care le am. O revizie costă cca. 300 lei (la 15.000 km în România), consumul în oraș este de cca. 11 – 12 litri/100 km (depinde mult cum conduc). Consumul în extern ajunge și la 6 litri, dacă combustibilul este din Austria sau Germania, dacă este din România poate ajunge la 8 litri (probabil acolo calitatea este mai bună, am repetat testul de trei ori). Recent am fost nevoit să schimb o bobină de aprindere, probabil urmează și restul 3, în total sunt 4 (o bobină costă cca. 100 lei, și am schimbat-o personal, nu este greu – o să fac un tutorial pe această temă). Am schimbat și bujiile, cele care le-am avut erau de 30.000 km, deși cred că mai puteau funcționa, dar încerc să respect ceea ce spune producătorul.