Yoko Ono a avut relații intime cu Hillary Clinton!

Recent, în Los Angeles, Yoko Ono a șocat reporterii când a răspuns la o întrebare referitoare la cursa prezidențială a lui Hillary Clinton și la posibilitatea ca ea sa devină prima femeie care să ocupe funcția de președinte al Statelor Unite ale Americii.

Celebra vaduvă a marelui John Lennon se află în Los Angeles pentru a prezenta o colecție de pahare și farfurii la Muzeul de Artă Modernă, și i-a luat pe reporteri total pe nepregătite când a afirmat nu doar că a întâlnit-o pe Hillary Clinton în repetate rânduri în timpul unor serii de proteste împotriva războiului din Vietnam în anii 70, ci a și cunoscut-o intim.

Ono a declarat că a fost ceva între ele două pe vremurile acelea, și că alegerea ei ar reprezenta un mare pas în ceea ce privește dezvoltarea drepturilor femeilor în America. Cităm din spusele sale:

„Ne-am întâlnit de multe ori în timpul protestelor ce aveau loc la New York împotriva războiului din Vietnam, și am fost foarte intime una cu cealaltă. Împărtășeam multe dintre ideile din acea vreme referitoare la egalitatea sexuală și la lupta împotriva societății patriarhale, autoritare și dominată de bărbați în care trăiam. Am avut o scurtă relație intimă în timp ce locuiam cu John în Manhattan și Hillary studia la Yale, dar într-un final am pierdut legătura. Sunt uimită de cât de bine îi merge acum și îi doresc mult succes cu campania electorală.”

Unii analiști politici sunt de părere că aceste declarații ar putea afecta destinul electoral al lui Hillary, deoarece aluziile la lesbianism nu sunt privite cu ochi buni de către toți suporterii ei, însă deși nu e pentru prima dată când astfel de aluzii în legătură cu trecutul ei au apărut la iveală, ele nu au avut un mare efect negativ în ceea ce privește cariera sa politică.

Sursa: worldnewsdailyreport.com

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.