AMD anunță lansarea versiunii cu 32 GB a modelului FirePro W9100

Având intenția de a răspunde la replica dată de nVidia, care a lansat nu demult placa Quadro M6000 cu 24 GB memorie, AMD s-au apucat de lucru și au scos pe piață o nouă versiune a modelului FirePro W9100. Spre deosebire de varianta precedenta, care era dotată cu 16 GB, noua lor realizare a dublat efectiv cantitatea de memorie.

Totuși, un fapt oarecum dezamăgitor este că în afara acestei noutăți, AMD nu a adus nimic nou în ceea ce privește restul specificațiilor tehnice. Întreaga arhitectură este identica cu precedenta, AMD nefăcând practic nimic altceva decât să înlocuiască cipurile de memorie GDDR5 de 4 GB cu unele de 8 GB. Experții susțin că asemenea cantități de memorii sunt necesare doar la lucrul cu rezoluții mari, și nu oferă în mod garantat rezultate mai bune în alte segmente ale aplicațiilor bazate pe grafica moderna.

În plus, seria FirePro nu este destinata gaming-ului, ci altor aplicații 3D specializate. Totuși, e de notat faptul că datorită acestui model, AMD deține la ora actuala placa cu cea mai mare cantitate de memorie din lume. Prețul ce o însoțește este și el de același calibru: 4999 dolari.

Sursa: anandtech.com

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.