O cursă cu obstacole delicate – asta înseamnă să fii medic de familie!

medic familie

Societatea Națională de Medicina Familiei (SNMF) și Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF), în calitate de reprezentanți ai medicilor de familie din România, au decis să atragă și pe alte căi legale atenția la situația gravă existentă la nivelul asistenței medicale primare, dar și a întregului sistem medical.

Practicarea profesiei noastre a ajuns un demers greoi, birocratic și riscant, cu legi ambigui, softuri gratuite dar nefuncționale, imputări abuzive si aberante, practic o cursă cu obstacole și cu o finanțare la limita subzistenței cabinetelor.

Am elaborat in ultimul an zeci de documente atent argumentate, pe care le-am depus la CNAS, la MS, la Guvern. Susținerea asistenței medicale primare s-a manifestat însă numai în discursuri. În realitate suntem discriminați prin decizii arbitrare. Suntem aproape o treime din medicii tarii și suntem angajatori pentru 20 000 de asistente medicale. Ne îngrijim de nevoile medicale de bază ale pacienților și reprezentăm, de regulă, singura asistență medicală la care pacienții noștri au acces.

Cu toate acestea, îngrădirile trasate în Contractul-Cadru impus de CNAS, nu ne permit să le oferim lucruri elementare, investigații și medicamente uzuale, tratamente pe care orice țară civilizata le consideră cheia de boltă a sistemului de sănătate. Pacienții noștri nu mai trebuie purtați pe drumuri și trebuie să beneficieze de drepturile elementare necesare îngrijirii sănătății, drepturi pentru care toți plătim. În plus, sistemul penalizează mii de medici prin birocrație și obsesia controlului, în timp ce adevărații hoți scapă nepedepsiți.

Medicina de familie este baza sistemului de sănătate. Fără noi, restul sistemului va ajunge în colaps. Ne dorim o țară europeană, în care oficialitățile de rang înalt se tratează la Viena sau Istanbul în timp ce romanul obișnuit moare din cauza lipsurilor și suferă așteptând pe holuri din cauza unui server la CNAS?

Astăzi expunem toate motivațiile și argumentele noastre. Joi vom demonstra pașnic în fața Ministerului Sănătății pentru drepturile noastre. Vineri are loc AG a FNPMF, iar sâmbătă are loc ședința Senatului SNMF. Atunci vom decide dacă se va semna acest contract înjositor și discriminator.

Principalele motive pentru care protestăm sunt:

1.Îngrădirea unei accesibilități optimale a pacienților la serviciile medicale datorită deficientelor multiple ale sistemului informatic al CNAS, mai ales de la intrarea în funcțiune a Cardului de sănătate.

2.Finanțarea deficitară a sistemului medical românesc și implicit a asistenței medicale primare (medicinii de familie).

3.Disfuncționalități şi birocrație excesivă în toate sectoarele sistemului medical.

4.Neplata conform contractului a serviciilor medicale/imputări nejustificate în sectorul medicinii de familie – mai ales datorate multiplelor erori ale sistemului informatic.

5.Suprasarcini administrative şi restricționări economice în activitatea medicală a medicului de familie, a cărui profesie a încetat să mai fie considerată și respectată drept profesie liberală.

6.Lipsa de receptivitate a decidenților la problemele, argumentele şi propunerile medicilor de familie pentru îmbunătățirea eficienței sistemului medical.

7.Impunerea unui contract înjositor, care va genera distrugerea cabinetelor individuale de medicina familiei în România, împreună cu noile condiții impuse prin intrarea în vigoare a noului Cod Fiscal (imensa majoritate a cabinetelor de medicina familiei sunt cabinete medicale individuale).

8.Neacordarea dreptului de negociere a medicilor de familie în ceea ce privește legislația specifică activității lor.

Solicităm:

1.Creșterea procentului din PIB alocat sănătății la minimum 6% și creșterea alocării procentului alocat din FNUASS la 12% pentru Asistența medicală primară (AMP).

2.Recunoașterea dreptului de negociere a organizațiilor reprezentative ale medicilor de familie, pe legislația care le reglementează activitatea și consultarea reală a profesioniștilor din sănătate la elaborarea acesteia.

3.Retragerea de la publicare a Contractului cadru 2016-2017 şi prelungirea actualului contract până la elaborarea unuia nou convenabil pentru ambele părți, bazat pe respect, demnitate, comunicare între părți.

4.Gratuitate pentru serviciile medicale necesare personalului medical.

5.Legislație specifică împotriva agresivității asupra cadrelor medicale, aplicabilă și în medicina familiei

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.