Pentru a alege corect o mașină la mâna a II-a am avut onoarea să discut cu domnul Andrei Bara director comercial la Auto Bara & Co SRL.
Dorel Puchianu: Care este primul pas pe care trebuie să îl faci atunci când îți alegi o mașină la mâna a II-a?
Andrei Bara: Achiziția unei mașini este un eveniment foarte important în viața unei familii. Uneori nu se petrece de mai mult de 2 ori în viață din cauza situației economice sau din lipsa unei culturi a înlocuirii mașinii la intervale regulate. De aceea indiferent că vorbim despre o mașină nouă sau de o mașină second hand aceasta trebuie să răspundă nevoilor familiale sau personale.
Odată stabilit bugetul alocat mașinii second hand, se identifică tipul de motor, cutia (manuală sau automată), caroseria (monovolum, break, berlina), dotări. Toate acestea împreună, te ajuta să ajungi la o marcă care să ți se potrivească și să-ți placă.
Dorel P.: Care sunt clienții pentru o mașină second?
Andrei B.: Nu există o tipologie clară a clientului de mașină second hand. Dacă dorim să intrăm în teoria profilului de client am putea să spunem: bărbat, studii medii dar și superioare, peste 35 ani, căsătorit, 2 copii la scoală, bugetar sau mic întreprinzător, etc… Însă din cauza crizei economice această tipologie nu mai este una exactă la fel cum din cauza consumerismului la care s-a ajuns, profilul clientului de mașină second hand se modifica de la an la an. În general, persoanele fizice se îndreaptă spre achiziția unei mașini second hand, persoanele juridice preferă să achiziționeze autovehicule noi, aceste cheltuieli fiind deductibile în majoritatea societăților.
Dorel P.: Când se optează pentru o mașină la mâna a II-a?
Andrei B.: Nu este o condiție specifică pentru a opta pentru o mașină la mâna a II-a, depinde doar de buget. Și disponibilitate. În general stocurile de mașini second hand sunt mult mai mari decât cele de mașini noi. Mașinile second hand pot fi la fel de bune ca și cele noi – depinde de modul în care mașinile au fost întreținute. Înainte să cumperi o mașină second hand, e bine să ai la dispoziție istoricul de service, să ai o idee ce reparații s-au făcut la aceasta și dacă fostul proprietar a avut grija de ea.
Dacă în istoricul acesteia vezi ca în 3 ani de zile s-a înlocuit de 2 ori kitul de ambreiaj, e clar că avem de-a face cu un conducător auto nu foarte experimentat și trebuie să fim atenți la mașină pentru că s-ar putea ca pe trenul de rulare să existe uzuri accelerate pe anumite componente (discuri, bielete, bucși) care în economia prețului ofertat să însemne un plus la bugetul deja stabilit, deci cheltuieli în plus.
Da, o mașina second, tot second rămâne, nu poate fi perfectă, așa cum e o mașină nouă, poate prezenta anumite zgârieturi sau imperfecțiuni. Recomand celor care sunt pretențioși, să se orienteze către o mașină nouă.
Dorel P.: Care este diferența dintre o mașina rulată în străinătate vs. România?
Andrei B.: În străinătate există cultura mașinilor, ele fiind întreținute conform cerințelor producătorului, în reprezentanțe. Un lucru într-adevăr mai costisitor pe moment, dar mai puțin costisitor în timp. Apoi avem infrastructura pe care rulează mașinile în străinătate. Dacă e sa alegi intre o mașină de 4 ani cu 200.000 km la bord, întreținută în reprezentanță dar rulată în străinătate pe autostradă și o mașină de 4 ani, 100.000 km rulată în România, majoritatea vor alege mașină din străinătate datorită uzurii scăzute față de cea din România. Este realitatea noastră și nu putem să spunem altceva.
Dorel P.: Ce trebuie să cunoaștem din punct de vedere al siguranței, atunci când ne cumpărăm o mașină second?
Andrei B.: Cel mai important lucru este trenul de rulare. Direcția și sistemul de frânare. Ar fi bine să ne asigurăm că aceste elemente sunt verificate de un specialist. Următorul aspect important este modul în care a fost întreținută mașina la interior.
În momentul în care achiziționezi o mașina second hand, sunt câteva aspecte, nu foarte costisitoare care trebuie remediate:
1. Curățarea foarte bine a habitaclului;
2. Igienizarea sistemului de climatizare.
Și la mașina nouă recomandăm igienizarea sistemului de climatizare de două ori pe an: în primăvară și în toamnă, acest lucru fiind necesar din cauza prafului, microbilor și fungilor care se depun și dezvoltă în sistemul de aer condiționat și care apoi prin expulzare ajung în plămânii ocupanților mașinii. De la alergii la rinite și alte boli ale tracului respirator se poate ajunge la probleme grave de sănătate fără a ghici măcar ca toate acestea își au originea în banalul sistem de climatizare. La o mașină second hand cu atât mai mult este necesară această igienizare cu cât oamenii în general uită de acest aspect, chiar dacă îl folosesc zilnic.
Dorel P.: Cum tratezi nemulțumirile clienților?
Andrei B.: Încercăm să avem cât mai puțini clienți nemulțumiți, prin calitatea produselor, a serviciilor și a oamenilor cu care lucram. Punem mare accent pe respectarea procedurilor, a normelor tehnice date de constructori și pe calitatea materialelor pe care le folosim. Nu ne furăm singuri căciula considerând despre noi că suntem cei mai buni, însă insistam să fim în fiecare zi mai buni și mai performanți decât am fost ieri.
Concurenta pe piața mașinilor second hand este una imensă însă la final câștigă corectitudinea față de client. Dacă ai tratat clientul corect și i-ai pus la dispoziție toate informațiile legate de mașina second hand și posibilitatea de-a sta lângă ea atunci când este în service pentru verificare, face mai mult decât o reducere de 500 de euro din prețul final. Clientul va ști ca și pe viitor când va avea probleme primul la care va apela cu încredere vei fi tu cel care i-ai vândut mașina, nu un garajist care are o rampa și trei scule, o șaibă și o piuliță și improvizează pe principiul „merge și așa”.
Dorel P.: Diesel sau benzină?
Andrei B.: Diferența intre cele două motoare a apărut atunci când in Romania era o diferență notabilă la prețul combustibilului astfel încât se justifică achiziția unei mașini cu motor diesel mai scumpă pentru că se amortiza diferența la combustibil. Acum însă nu mai este cazul. Prețul combustibilului este apropiat însă la achiziție motorul diesel este mai scump decât motorul pe benzină, la fel cum este și întreținerea. (tehnologia pe motorul diesel este nu neapărat mai avansată cât mai scumpă.)
Profilul clientului de motor diesel, este cel al unuia care face drumuri lungi și dese. În cazul mașinii diesel sunt costuri mai mari la întreținere. În străinătate chiar și impozitele sunt mai mari la diesel decât la benzină, din cauza emisiilor de noxe. Toți constructorii s-au orientat spre dezvoltarea motoarelor cu cilindree mică însă cu mai multă putere și cu emisii reduse, motoare performante care să consume puțin deci implicit să polueze mai puțin. În străinătate, taxele și impozitele la un motor diesel sunt mai mari decât la un motor pe benzină.
Recomandam clienților de auto second hand, în special celor care își cumpâră mașină second hand cu motor diesel în momentul achiziției unui autoturism să verifice numărul de km din bord (reali) – să nu credeți că veți cumpăra un autovehicul cu 100.000 km rulați și 4 ani vechime! Acestea sunt cazuri extrem de rare. Iar prețul trebuie să fie pe măsură!
Dorel P.: Ce ți-ai dori să se schimbe în educația cumpărătorului român de mașini second?
Andrei B.: Ne-am dori sa avem clienți de mașini second hand care să trateze mașina second hand ca pe una nouă și ca atare, sa o conducă și întrețină ca pe una nouă.
Sa respecte intervalele de revizii recomandate de constructor, să nu facă rabat la calitatea materialelor (filtru aer, filtru combustibil și a uleiului – recomandate de constructor) și să conducă mașina după indicațiile și recomandările constructorului. Nu se poate să conduci o berlina pe drumuri pe care conduci un SUV și nici să ții un motor diesel modern la 2000 rpm când acesta ar trebui sa stea uzual la 3000 rpm (condus pe autostrada 4000, 5200 rpm în funcție de motorizare și CP)
Mi-ar plăcea ca viziunea clientului despre mașină sa fie una cât se poate de realistă, în sensul că mașina nu trebuie achiziționată ca un accesoriu cu care să te lauzi, ci mai degrabă să îți fie practică!
Mașina trebuie tratată ca un mijloc de deplasare care să fie mulat pe buzunarul oricărui client și să fie cumpărată în modul cel mai convenabil, cash (numerar), leasing și credit, astfel, încât să nu îi influențeze confortul financiar de zi cu zi.
Lasă un răspuns