BMW redefinit luxul și plăcerea de a conduce cu noul BMW seria 7. Așa cum spune Adrian van Hooydonk, Vicepreședinte la BMW Grup Design, „Obiectivul primar în dezvoltarea noii mașini a fost să creăm o viziune a luxului modern care va depăși așteptările clienților”, și după cum o să observați în rândurile de mai jos, BMW chiar a reușit să ne impresioneze.
Modelul BMW 740e este un plug-in hibrid care consumă doar 2,1 litri/100km
Nu te aștepți ca „nava amiral” BMW, să aibă un consum atât de neglijabil. Modelul are tracțiune integrală, asigurată de un motor pe benzină și unul electric. Împreună furnizează o putere totală de 326 CP. Iar la toate acestea se adaugă un consum combinat de doar 2,1 litri/100km. În plus, acest model se poate deplasa pe o distanță de 40 kilometri doar în modul electric cu viteză maximă de 120 km/h. Așadar, fără să ne dăm seama, BMW ne demonstrează că mașinile electrice vor fi din ce în ce mai răspândite, iar motorul termic va fi utilizat doar pentru deplasările lungi. În principiu o autonomie de 40 km este suficientă pentru a acoperi nevoile zilnice.
În interior BMW a redefinit controlul
Noul monitor de la BMW este pentru prima dată unul tactil, fiind ușor să controlezi dispozitivele instalate în bolidul de lux, iar funcționalitatea prin gesturi îți facilitează să controlezi un număr de funcții ca și, volumul audio, acceptarea sau respingerea apelurilor etc. Iar ca să scapi de grija încărcătorului pentru smartphone, BMW a inclus în consola centrală un încărcător wireless, care facilitează alimentarea cu energie electrică a telefoanelor prin inducție.
BMW anunță în premiere mondială: parcarea autovehiculului de la distanță
Conform BMW, noua serie 7 este prima mașina de serie, prin care proprietarii vor putea să manevreze vehiculul de la distanță. Așadar imaginați-vă că aveți o „mașinuță electrică” cu telecomandă, pe care o retrageți din parcare cu ajutorul telefonului. Însă, dvs. sunteți răspunzător să evitați obstacolele. Pe de altă parte, nu știu ce va spune Poliția, atunci când veți face un mic accident în parcare, iar dvs. veți menționa în procesul verbal că nu ați fost la volan!
Iluminatul cu laser de BMW 7 este o altă capodoperă
BMW Laserlight este sistemul de iluminat folosit pe modelul i8, care este disponibil acum și la seria 7. Farurile sunt iluminate complet cu LED-uri, iar fluxul luminos ajunge până la 600 de metri.
De asemenea, BMW a inclus și alte caracteristici de siguranță pe care o să le enumăr: controlul asistat al direcție și protecție activă în cazul unei coliziuni laterale.
Lasă un răspuns