Brokerul de închisori

Udrea

Cum ajută la creșterea gradului de ocupare în pușcării, un fost ministru al turismului?
În ultima săptămână, Elena Udrea, unul din mulții foști miniștri ai turismului românesc, a trăit emoții inedite în fața unor procurori la DNA unde a fost adusă cu mandat.

Șocul emoțional probabil că i-a activat o serie de sinapse cerebrale care i-au dezvoltat celule de imaginație pentru acțiuni care să conducă la creșterea gradului de ocupare, nu în unități turistice, nu, nicidecum, ci în pușcării cu colegi de partid, căci vorbim la urma urmei de un “grup organizat”, că să folosim un termen specific industriei turistice.

E adevărat că inițial, grupul nu a fost gândit pentru turismul în spații foarte închise, ci foarte largi și celebre, vezi Paris, Londra, etc. Acțiunea domniei sale o apreciez ca o extensie informațională (alternativă, că s-o citez) adusă în sprijinul DNA, asta ca să nu-i zic “dat în gat”. Și uite așa, dragi colegi de muncă într-ale antreprenoriatului și managementului onest, apare o noua funcție în codul CAEN – brokerul de închisori.

Luatul în gura al doamnei Udrea e la fel ca și scosul pe gură. Dacă luatul în gură are o anumită ținută de intimitate carnală aș putea spune și nu este atât de public vizual, ci doar prin imaginare, scosul pe gura e mai greoi se pare, că nu intra în funcțiune decât când purtătoarea cavitații bucale e amenințată de o călătorie mai puțin turistică.

Altfel cum să gândim că domnița a scos pe guriță aceste informații care țin de prima pagină în presa de tot felul, tocmai acum și nu atunci, când s-au întâmplat de ani buni. Dar a preferat să se înfățișeze ingenuă și blondă precum floarea de cireș, strivită însă, acum de piciorul dur al legii, egale, în sfârșit, pentru toți.

Cert e că acum mi se confirmă încă o dată, ca un modest antreprenor, de ce mașinile de lux sunt în numărul cel mai mare pe cap de locuitor activ în România, raportat la țările UE conform APIA. Firesc, ce om cu mintea la cap ar baga sute de mii de euro într-o mașină decât numai dacă nu cumva acești bani îi vin ca o pleașcă din corupția corporativa în poșeta modestă Chanel a doamnei fostă Cocoș.

Și apropo, e posibil ca tupeul doamnei divorțate, să conducă la un nou comunicat pe „feisbuk” sau ceva conferință de presă în care cât de nevinovata este și ca chiar e și virgina cum apare aici-:), adicătelea, nici usturoi n-a mâncat și nici gura nu-i miroase.

Să le dorim lor și întregului grup care deja se conturează din toți foști șefi de partide indiferent de culoare, ca sejurul în spatii mai puțin luminoase să le amintească despre faptul că doar onestitatea și corectitudinea te țin departe de astfel de obiective turistice, precum sunt clădirile pușcăriilor.

Sursa: IVOLINE – scurt și la obiect

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.