F64, cel mai mare magazin foto-video a împlinit 13 ani!

f64-impline-te-13-ani

„Am pornit F64 din pasiune pentru fotografie și pentru că am văzut că acest domeniu era oarecum ignorat, într-o vreme în care România se prezenta timid pe harta acestei pasiuni și arte. Acum, la 13 ani distanță, în România au crescut fotografi de renume și noi am crescut alături de ei. Am pornit la drum cu o investiție mică, din economiile noastre, și cu doar câțiva angajați.

În prezent, am ajuns să fim echipă, o familie, de peste 130 de angajați și să avem în București cel mai mare showroom din Sud-Estul Europei dedicat domeniului foto“, a declarat Marian Alecsiu, cofondator F64. „Împlinim 13 ani și poate că unii se tem de această cifră, dar atenția la grija clienților, relația foarte bună cu fotografii și strategia adaptată pieței ne-au adus la succesul din prezent și ne vor fi piloni foarte buni pentru viitor“, a mai spus Marian Alecsiu.

La aniversarea de 13 ani, F64 dorește să anunțe servicii cu beneficii însemnate pentru clienți. Aceștia au la dispoziție o perioară de retur extinsă la 30 de zile, dispun de consultanță online non-stop prin intermediul site-ul F64.ro și asigură serviciul „pick-up and return“ pentru reparația produselor cu certificat de garanție F64. Tot în beneficiul clienților F64 a extins programul de procesare a comenzilor online până la ora 18.30. Astfel, orice comandă înscrisă până la această oră va fi livrată a doua zi începând cu ora 10.00. De asemenea, clienții pot deschide coletul pentru a verifica dacă în el se regăsește ceea ce au comandat.

F64 s-a remarcat prin consultanții săi foarte bine pregătiți, dar acest suport nu se oprește în magazin și nu se oprește la ora de închidere. F64 pune la dispoziția clienților săi un serviciu online de consultanță disponibil non-stop pe site-ul F64.ro prin intermediul chat-ului.De asemenea, trăim într-o lume puternic tehnologizată, dar magia ținerii în mână a unei fotografii nu poate fi înlocuită de utilizarea unui telefon sau o tabletă. În acest sens, F64 aduce imaginile la viață prin serviciul de printing. Clienții îl pot folosi atât online la adresa http://print.f64.ro/, cât și direct în magazin.

„F64 s-a dezvoltat organic pe parcursul acestor 13 ani și mai ales s-a dezvoltat cu atenție către nevoile clienților săi. La aniversarea de anul trecut am anunțat că vom introduce în ofertă și telefoane pe lângă aparate foto. Avem astfel plăcerea de a fi locul în care această pasiune este cultivată și ne bucurăm că oamenii fac tot mai multe poze, împărtășind astfel tot mai multe momente frumoase cu cei dragi și încercăm să îi inspirăm prin expozițiile pe care le organizăm“, a declarat Daniela Becheru, cofondator F64. „Anul acesta sărbătorim 175 de ani de fotografie și 13 ani de F64, iar adevărata democratizare a acestui domeniu abia a început. Rezultatele de până acum ne dau încrederea că vom fi aici și peste alți 13 ani pentru a sărbători și a descoperi noile tehnologii de imagistică“, a completat Daniela Becheru.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.